Recent, inginerul silvic George Celsie împreună cu 60 de colegi de la şapte ocoale şi cu colegi de-ai noştri de la „Monitorul de Suceava” au plantat 300 de molizi în memoria a 3.000 de copii. Copii care au fost internaţi la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret în perioada 1956 -2001 şi care au murit.
George Celsie s-a născut… Dar mai bine ne spune el: „M-am născut în satul Suplai, Comuna Zagra, județul Bistrița – Năsăud, pe 1 august 1958. Și m-am născut, dacă ați văzut filmul „Ion”, la căpiță, acolo. Mama strîngea otava, s-o așezat jos, m-o născut, seara m-a luat acasă fără nici o problemă. Părinții mei, mama, Dumnezeu s-o ierte, și tata, țărani majori. Nu au fost niciodată angajați. La noi nefiind zona cooperativizată”.
George Celsie era cît pe ce să nu se ocupe de drujbă, ci de slujbă, pentru că au fost discuţii să se facă preot.
Jupânu’: Acolo e zonă de munte?
George Celsie: Da. E zonă ca la Rîșca, Mălini. Coboară pădurea pînă în sat. Nu chiar molidul, dar la trei-patru kilometri începe. Și după aceea e muntele Țibleș. E fundătură, nu mai poți trece. Dincolo e Maramureșul.
Acum e clar că din prima ați vrut să vă faceți silvicultor.
Nu chiar. Adică eu, n-am avut preferințe, dar au fost foarte multe discuții în familie să mă fac popă, preot. Bunicul meu din partea lui tata, tata a fost înfiat de un unchi de-al lui, eu am avut trei rînduri de bunici. Bunicii din partea mamei, din partea tatei și bunicii la care am crescut. Bunicul a fost…, în Moldova se zice pălimar. A fost la biserică. Satul Suplai împreună cu satul vecin Poienile Zagrei făceau o parohie. Era un preot pentru amîndouă satele. Și făcea alternativ. O sărbătoare aici, o sărbătoare acolo. Și cînd venea la noi, la Suplai, nu era casă parohială, era la Poienile Zagrei parohia, venea și dormea la noi. Eu am crescut cu preoții în casă. Ei m-au legănat. Și de cînd m-am mișcat, bunicul m-a dus la biserică. Stăteam cu el acolo pe scăunelul lui și acolo eram de serviciu de Paște, de Crăciun. În fiecare duminică, la prima oră, eram acolo.
Înseamnă că vă plăcea, v-a prins?
Da, perioada aia a fost ca orice copil, dar după aia am început să-mi pun întrebări. Și-ar fi bine ca toată lumea să facă așa ceva. Am nepoți acum și Georgiana (fiica domnului Celsie – n.r.) îi duce în fiecare duminică, îi împărtășește. Nu știu cît pricep ei. Așa eram și eu. Dar după aia e bine să îți pui întrebări și să-ți găsești răspunsul.
Pînă la ce vîrstă ați tot mers săptămînă de săptămînă la biserică?
Pînă am plecat la liceu. După ce am plecat la liceu, facultatea, am fost la internat. Am fost în cazarmă, dar în fiecare duminică mă duceam la biserică.
Dar cine insista din familie să mergeți spre calea preoției?
Toți. Eu știu, poate că Dumnezeu are un plan cu toți. S-a făcut în 1973 la școala profesională de pădurari din Năsăud, s-a înființat Liceul Silvic, prima promoție. Și atunci tata a zis: „Bă, lasă că popi avem destui. Hai să-l facem pădurar”. Și am mers la Liceul Silvic.
Dar ați mers cu inima deschisă?
Eu am fost ascultător, mi-am ascultat părinții și-o să-i ascult pînă la moarte. Adică, nu s-a pus problema să spun „nu”. N-a fost decizia mea niciodată. Nu mi-am pus problema, eu vreau să mă fac… Eu nu am avut o problemă în a alege o meserie. Am lăsat la latitudinea lor, pentru că am știut că ei sînt cei care răspund. Bineînțeles, că am fost zonă necooperativizată. Dar a fost destul de greu. Nu au fost bani. Vă spun o poveste cu tata. Am crescut din pălmuțele lor, știți. Vindea vaca și scotea oile de la stînă. Ce mai rămînea, cumpăram un vițel. Așa s-au descurcat.
V-a prins liceul forestier? Adică v-a plăcut?
Da. N-a fost nici o taină pentru mine. Eram, mergeam cu tata după lemne. Pădurea pentru mine a fost ca și porumbul în grădină. Și mi-a prins destul de bine și ulterior și în liceu, facultate. N-am avut probleme, dimpotrivă. Mai dădeam lecții. Țin minte o vacanță, undeva pe la Budacu, dacă ați auzit, pe lîngă Bistrița, acolo era o cabană puternică de a lui Ceaușescu și au fost niște doborîturi de vînt și la vremea aia în ’70 și se cojeau lemnele. Erau la 20 în diametru, dar erau bușteni din ăștia lungi, dar uscați. Acum se punea problema să-i secționezi. Eram meseriaș la topor. Numai eu secționam cu toporul. Mai erau tîrșani de ăștia care trebuiau dați jos. Eram cu pedagogul.
Ce-s ăia tîrşani?
Niște tîrșani de ăștia, niște arbori mai închirciți, așa, care au rămas după doborîturile alea. Eram cu pedagogul de la liceu: „Celsie, vină încoace. Tu tai acolo”. Pe acolo se pregătește terenul, pentru că altfel se agață toporul în ceva și-ți dă în cap.
Au fost cazuri?
100%. De aștia care nu știu. Curățam frumos. El cînd a văzut chestia asta, tu ești meseriaș. Curățam și după aceea dă-i. Din cîteva topoare era dus.
Facultatea la Brașov?
La Brașov, da. Atunci era singura.
Și după aceea din prima ați avut repartiție la Suceava?
Eu am făcut la Facultatea de Silvicultură, erau două secții: Silvicultură și Exploatări forestiere. Eu am făcut Silvicultură. Că erau ăia cu medii mai bune la Silvicultură. M-am căsătorit în 1984. Nevasta a terminat ASE-ul și ea a luat Suceava. E suceveancă din Rădășeni. Și n-am avut ce să iau. Și am luat sector de exploatare. Ca să vin aici la Dolhasca. Era domnul Sava, Dumnezeu să-l odihnească, director la IFET, mare om politic la vremea aceea era. Membru în Marea Adunare Națională. M-am împrietenit tare mult cu el. Pînă în 1990. Din 1990 am trecut la Ocolul Dolhasca și după aia la Direcție (Direcţia Silvică Suceava – n.r.) în 1993.
Și ați fost de trei ori director economic?
Comercial.
V-a plăcut? Ați mai vrea să fiți?
Acum nu. Acum nu, că sînt destul… Nu cred că aș mai face față. Am 61 de ani. Nici n-aș mai vrea să fiu. Sînt băieți tineri care… Este mult de muncă. Și la o anumită vîrstă, deja, te uzezi. Și eu îs conștient de chestia asta. Încerc cu ăștia tineri să-i mai ajut. Din păcate ei nu prea mai vor. Dar, este altă discuție. Am fost de trei ori și cu ăia, și cu ăștia. Și cu stînga, și cu dreapta. Nu am avut nici o problemă. N-am avut nici o problemă nici cînd m-au schimbat. Spre deosebire de alți colegi care, mic șef de ocol care îl schimbă, vai de mine, mare gălăgie că cine e el. Păi cine ești, mă? Ești inginer silvic. Muncești, cîștigi o pîine. Dacă îți vine vremea și o să corespunzi bine, dacă nu, nu. Un șef de district, vai de mine că îl schimbă. Şi ce, mă? Pentru mine nu există. Funcțiile astea sînt trecătoare. E păcat cînd ți se leagă scaunul de fund. Pentru mine nu a fost niciodată. Am rămas prieten cu toată lumea.
Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați alege altă cale în viață? Profesional vorbind.
Poate că da. Acum chiar m-aș face preot. Eu atunci cînd eram mic eram foarte timid. Nu puteam să vorbesc așa în public. Spuneam poezii la serbare și plîngeam la final. Eram catastrofă. Dar, așa, cu rugăciune, viața știți că te învață, te mai rodezi, te mai obișnuiești. Am avut atunci procesele cu… Alea din 2001 pînă în 2007. Cu domnul Flutur. După ce ne-a schimbat în 2001. Aia a fost prima perioadă: director comercial cu domnul Flutur. În 2001 ne-a schimbat și ne-a ras cinci dosare penale. Acum, nu din păcate, din fericire, zic eu, și cu alea am avut noroc că am rămas singur pînă la urmă, deși era Flutur, toți eram grămadă acolo. Dar așa le-a rînduit Dumnezeu. Cînd îs doi într-un proces, și acum e mare problemă: declarațiile. Cînd ajungi în față, unul zice una și de acolo încep. Dar au durat pînă în 2007. Alea au deranjat.
Domnule Celsie, ați recomanda acum unui tînăr să se facă silvicultor?
Da, da. Este nevoie. În silvicultură este nevoie de oameni. Dar cei care vor să facă silvicultură. Am fost mulți ani președintele comisiei de promovare. Am lucrat cu tineri și cu ingineri, cu absolvenți de facultate și cu pădurari, și cu șefi de districte. Dar erau foarte mulți care nu puteau să dea răspuns. De ce vii tu în silvicultură? Erau mulți care ziceau că se trăiește bine. Casă, mașină. Ăștia care au reușit și în timp, doi – trei ani au stat și s-a ales praful de ei. Cum ziceam la început. Noi ne depistăm. Am fost șeful Corpului de Control. Vreo cinci – şase ani. În perioada aia grea. 1993-1998. Perioadă foarte grea. Știam atunci și copiii din casă de la pădurari, și ce mănîncă. Dar știam un pic. Era un pic de frică. Eram și dotați atunci, țin minte erau stațiile alea Motorola. Cînd auzeau de Silvic 3 săreau pădurarii din pat. Și au fost oameni. Despre ăștia putem să vorbim. I-am dat afară. Se făceau dosare penale. Atunci era foarte greu în silvicultură să bagi un pădurar în pușcărie că fura lemnele din pădure. O gestiune deschisă, care n-ai treabă. În sfîrșit i-au dat afară. Și ne-am întîlnit după ani de zile. Știi că au mulțumit?!!! Și au zis: mă, dacă nu erai tu și nu mă dădeai afară poate că la ora asta eram în pușcărie.
Și o ultimă întrebare: cea mai importantă realizare a dumneavoastră?
Cea mai importantă, este fiica mea. Am şi doi nepoței frumoși, feciorași, frumușei, sănătoși. Restul sînt trecătoare. Faci casă, faci mașină, profesie, uitați că vine moartea ușor, ușor. Ce rămîne după tine sînt urmașii, copiii, nepoții. Dacă îi crești în frică de Dumnezeu, să fie oameni adevărați, e bine.
Jupânu’
