Sirena lui Roată

Sirena lui Roată

  • Primarul ALDE de Bosanci, Neculai Miron, vrea să-l facă cetăţean de onoare pe Ştefan Mandachi. Astfel, domnul Miron se va putea lăuda că a făcut şi el ceva: primul metru de cetăţean de onoare. Mai corect spus, primul metru şi 83 de centimetri, pentru că atîta are domnul Mandachi.
  • După declaraţia lui Neculai Miron, dar şi după cea a liderului naţional al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că la „primul metru de autostradă s-a rupt coaliţia PSD-ALDE. Asta era coaliţie pentru drum de ţară şi nu rezistă pe autostradă”. Dacă ar fi fost prevăzători, cei de la PSD şi ALDE şi-ar mai fi făcut o coaliţie, ca să o înlocuiască pe cea existentă în caz că se rupe. Dar pentru asta ar fi trebuit să fie oameni gospodari, pentru că numai gospodarii îşi fac vara sanie şi iarna coaliţie.
  • Prezent la Summitul Partidului Popularilor Europeni organizat la Bucureşti, preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL, Gheorghe Flutur, a tras un semnal de alarmă privind necesitatea construirii de autostrăzi în Moldova. Semnalul n-a fost tras de la sirena lui Roaită, ci de la sirena lui Roată.
  • În opinia deputatului PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, „construcţia de autostrăzi este soluţia pentru ca sucevenii plecaţi la muncă în străinătate să revină acasă”. Şi-atunci de ce se agită Gheorghe Flutur să aducă noi curse aeriene cu care să lege Suceava de Occident?
  • Primăria Suceava a promis că anul acesta va aloca un milion de lei pentru modernizarea locurilor de joacă. Municipalitatea se va apuca de treabă cu siguranţă, fiindcă are informaţii că o grupă de copii de la Grădiniţa „Prichindel” vrea să facă primul metru pătrat de loc de joacă pentru a o face de rîs.
  • Deputatul ALDE de Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a iniţiat o lege prin care şoferii să poată alege perioada în care să le fie reţinut permisul, în graniţele unui an de zile de la comiterea faptei. Urmează o lege prin care fotbaliştii să aibă dreptul să aleagă perioada în care să fie suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene ori pentru cartonaş roşu, astfel încît să nu lipsească echipa de aportul lor cînd aceasta se bate la retrogradare sau la titlu.