Se văd primele semne ale schimbării conducerii Universităţii „Ştefan cel Mare”. Ca orice şef nou, şi Mihai Dimian încearcă să facă ceva deosebit. Ordonatorul de credite al universităţii sucevene, care-i ţine locul rectorului Valentin Popa cît timp acesta este ministru al Educaţiei, a contribuit decisiv la prinderea a patru cîini comunitari. Nemulţumit de programul şi ineficienţa hingherilor, domnul Dimian s-a aplecat personal asupra problemei şi a sunat la Primăria Suceava cu rugămintea ca prinzătorii de cîini să vină la prima oră. Cum la ora 08.00 hingherii încă nu ajunseseră, ordonatorul a spus că a sunat la primar, iar la ora 09.00 oamenii erau în campus. Dar să-l lăsăm pe Mihai Dimian să povestească: „Cînd am constatat că nu au ajuns la ora 8 în campus am sunat din nou reprezentanţii primăriei şi pe domnul Primar şi au ajuns pe la ora 9. De la 8 la 9 a trebuit să păzesc personal o haită de cîini să nu plece din parc şi, în acest mod, a reuşit şi firma de ecarisaj să prindă 4 cîini, care au fost transportaţi la adăpostul asociat Sucevei. I-am păzit personal pentru că dacă dau ordin unui angajat şi acesta este muşcat grav de un cîine atunci mi se poate face mie un dosar penal. Bineînţeles că e vorba momentan doar de 4 cîini, însă după luni de zile în care nu au prins nici unul în zonă este un mare progres”. Ce să spunem: felicitări, domnule Dimian! Felicitări pentru curajul de care aţi dat dovadă, pentru grija faţă de colegii dumneavoastră şi faţă de studenţi şi vizitatori, şi pentru că v-aţi luat din timpul de cercetare, de predare, de corectare şi de ordonat credite şi aţi stat la pîndă. După cum aţi spus, probleme cu cîinii comunitari sînt în mai multe locuri din Suceava. De aceea, ar fi bine să împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră cît mai multor şefi de asociaţii de proprietari. Şi nu ar fi rău, domnule Dimian, ca pentru anul universitar 2018/2019 să propuneţi înfiinţarea unei facultăţi de hingheri. Să simtă şi Suceava că USV are un şef nou, iar cîinilor comunitari să înceapă să le fie frică şi să fugă din oraşul ăsta încotro vor vedea cu ochii.
Cîine şi circ





