În aşteptarea revenirii preşedintelui

Mult iubita şi stimata conducere PNL a Consiliului Judeţean Suceava a asfaltat drumul de la intrarea în comuna Mitocu Dragomirnei şi pînă la mănăstirea din localitate, în cinstea sosirii mult stimatului şi nestematului preşedinte PNL al României, Klaus Iohannis. Văzînd desfăşurarea de forţe, Toader Răţoi, consilier local PSD în comună, şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de această situaţie, dar şi pentru că nu a fost plombat şi drumul care duce la Adîncata, prin pădure. Mai aveţi puţintică răbdare pînă în vară, domnule consilier, atunci cînd domnul preşedinte îşi va lua soţia şi va veni la bureţi, la Adîncata.

Trufă de Veneţia