A fost și „Cetatea de Rock 2023”, așteptăm 2024

În acest an, Festivalul care închide seria evenimentelor artistice din Suceava, cel intitulat „Cetatea de Rock a Sucevei”, a mai avut o completare în titulatură: „Ediție de restaurare”, întrucît chiar asta se petrece în Cetate: a început o renovare masivă, primul loc unde se lucrează fiind chiar zidurile între care avea loc de obicei Festivalul Rock, oricum s-a numit el. Așa că, forțați de împrejurări, ne-am reorientat către curtea interioară, acolo unde în urmă cu doi ani mai cîntaseră și alții (Lipan&Baniciu, Trooper, Bucovina), atunci din cauza pandemiei. Spațiul unde s-a amplasat scena este unul minuscul, iar unghiul din care spectatorii pot urmări concertele face ca toboșarul să nu poată fi văzut deloc, iar cei din față (vocalistul, unul-doi chitariști) să fie vizibili doar pînă la brîu. Spectatorii au înțeles, iar artiștii s-au străduit să facă totul cît de bine s-a putut, chiar dacă ambele grupuri din cea de a doua zi, 27 august, au apelat la… rezerve, ca la fotbal, fie pe motiv de boală, fie de… naștere!, așa cum s-a întîmplat cu una din vocalistele grupului Bucium. Aș spune că apariția cea mai aplaudată a fost Bucium, beneficiind și de avantajul prezenței lui Bogdan Luparu, de la grupul Bucovina, care a cîntat „Harap Alb” alături de Bucium, așa cum o face și pe discul lansat în acest an. Kempes, veșnic tînăr și suplu, s-a dovedit același vocalist de excepție, publicul tînăr cunoscînd și fredonînd piesele sale de acum cîteva zeci de ani! Iar Celelalte Cuvinte au arătat că muzica lor mai elaborată este la fel de iubită azi, ca și în anii `80, cînd s-au lansat. „Ediția de restaurare” a avut un public de peste 1.200 de fani ai genului, ceea ce înseamnă că anul viitor, cînd sperăm că vom reveni la normalitate, șanțul cetății va fi neîncăpător. (Foto: Camelia Iordache, Clubul Fotografilor Suceveni)