Ce vrea să zică poetul? Pardon, colegul nostru? Ne-a explicat pe scurt autorul postfeței cărţii, conferenţiarul Aurel Buzincu, şeful Direcţiei pentru Cultură Suceava: „Este o carte din categoria celor de amintiri, în care autorul îşi aduce aminte şi povesteşte într-un limbaj propriu episoade din primii lui ani de viaţă. Impresionează simplitatea povestirii care se asociază cu limbajul unui adult, care devine ironic şi autoironic fără să avertizeze asupra acestui lucru. Povestirea este nesofisticată şi tocmai prin asta este foarte proaspătă, uşor de parcurs şi atrăgătoare. Dincolo de povestitorul jucăuş, de fapt cartea atrage atenţia asupra unei drame eterne: despărţirea bruscă, dureroasă, într-o bună zi, de copilărie, de vîrsta inocenţei, a jubilaţiei, a luminii fără margini. În povestirile lui Nicu Roşca, ziua aceea vine foarte repede, odată cu dispariţia tatălui”. Sună interesant, Nicule. Cunoscîndu-te şi ascultîndu-l pe domnul Buzincu, ne-am hotărît să-ţi citim cartea cînd o fi timp. Felicitări, Nicule, pentru curajul de a te apuca de scris cărţi, nu doar articole de ziar, şi pentru memoria de care dai dovadă. Nu e deloc uşor să-ţi aduci aminte tot felul de lucruri după atîta amar de ani. Stai aşa, nu te supăra, fiindcă nu te-am făcut bătrîn. La cît mai multe, Nicule! Cărţi, nu copilării. Copilăria e numai una, din păcate.
