Cum se distra lumea?

…Bine! cum să se distreze? Prin localuri, la iarbă verde, pe stadioane, dar mai mult la domiciliu cu nevestica, cu vinișorul și berica, jucînd nesfirșite partide de table cu vecinul. Unii mergeau prin case de toleranță la Crucea de piatră sau în jurul Gării de Nord. Găseai dame pentru toate pungile, de la cele de lux la cele mai mizere. Mai erau frecventate și sălile de noroc clandestine. Nu toată lumea avea parale să frecventeze cazinourile din Constanța și Sinaia – rezervate celor care nu duceau grija zilei de mîine. Presa timpului scrie destul de des despre raziile Poliției și arestarea amatorilor (nu puțini) de barbut, cărți, table pe bani. Ca distracție mai erau saloanele de dans. Erau populare, ofereau o distracție ieftină. Au avut mare căutare în anii de după război. Nu e de mirare că saloanele de dans s-au înmulțit. Lumea venea bucuroasă să danseze la sfîrșit de săptămînă. Mult proletariat, lumpeni, mahalagii, funcționărime. Mai ales tineret din fabrici, birouri și prăvălii.

Pe la sfîrșitul anilor 30 și-a făcut apariția un personaj. Era în legătură cu apariția microfonului. Începea să se cînte amplificat, cu stație și difuzoare. Se auzea bine și pînă departe. Personajul care își face loc este diseurul, cîntărețul de local. Apariția sa a provocat destule critici, unii se adaptau mai greu. Așa că nu te mira dacă la gazetă apăreau pamflete de îți era mai mare dragul. Iată un exemplu: „Acest nou personaj care nu are aproape nimic comun cu muzica și este reclama vie a diferitelor mărci de brillantină, este mai curînd un colaborator al compozitorilor de tangouri, de a căror inflație nu avem de ce să ne plîngem…”. ”Au dunga impecabilă la pantaloni, nodul cravatei trebuie îngust, să poarte o brățară de argint pe mîna dreaptă, să-și penseze sprîncenele și să-și dea languros ochii peste cap… Glasul și muzicalitatea sînt chestiuni secundare”. „Întrunind aceste calități, plus ignoranța, oricine poate deveni diseur…”, scrie RAMPA la 7 iulie 1944.

Bucureștiul avea o viață frenetică. Evenimente cu nemiluita și de toate felurile. Era epoca faptului divers. Cronica judiciară, agenda cu infracțiunile din Urbe erau arhipline cu tot felul de întîmplări care mai de care. Nu te plictiseai. Zău!

SCÎNTEIA scria la sfîrșitul lui septembrie: „ În mai toate cartierele au răsărit în ultima vreme saloane și scoli de dans, niște spelunci. Ce-i mai grav, aici tinerele fete muncitoare si chiar elevele sînt ademenite și azvîrlite în brațele prostituției…”. Și burghezia avea saloanele ei pricopsite unde apăreau cele mai tari orchestre – Dinu Șerbănescu, Joe Reininger, Teodor Cosma etc. Cu consumație și garderobă obligatorii… Dansul era o distracție la modă în acei ani. Aflată încă în război, lumea căuta o supapă (ieftină) unde să-și destindă nervii. “Saloniștii” erau o specie aparte – cu ierarhii proprii, glorii, ritualuri distincte. Ținuta unui salonist obliga și era identificabilă din tălpi pînă în creștet. Modele veneau de dincolo de Ocean. Glenn Miller, Artie Shaw etc. au golit scenele de languroșii tenori italieni. Dansatorii veritabili aveau pantofi cu scîrț si blacheuri care se făceau de comandă. Se confecționau numai la cîțiva cizmari cunoscuți din București. Nu erau pantofi de stradă, numai pentru salonul de dans, făcuți anume să alunece pe parchetul dat cu ceară. Dacă voiai să ieși la un salon de dans, la un local mai bun, la un teatru, și doreai să fii șic, mai ales în materie de pantofi, trebuia să cunoști neapărat bunele adrese. Pantofi ca la Paris se făceau numai la Nelu Mihăilescu, pe Calea Victoriei nr. 52, la Mihai Zambeti, pe strada Ilarie Chendi 38, La Carabela, pe strada Academiei, la Marcarian Saschiz, strada Litovoi Voevod nr. 26, la Schul Ernest, pe strada Domnița Anastasia nr. 8, la Boris, pe strada Avrig, lîngă hala Obor. Cravatele de mătase, lungi și late, prinse cu ac cu o piatră și cu cureaua, colorate strident. Obligatorii ca și batistuța deasupra inimii.

Manierele erau obligatorii. Mahalaua ținea mult la ele și le supraveghea. Invitarea unei fete la dans necesita un anume protocol bine însușit. Te sculai din colțul unde pălăvrăgeai cu băieții din cartier despre ultimul match de box al lui Marcu Spakov, îți verificai ținuta, mai reparai ce se putea repara din mers, traversai salonul spre colțul opus, unde se afla obiectul pasiunii tale – bruna Zizica sau blonda Rozi. Una semăna cu Alida Valli, cealaltă cu Veronica Lake. Fiecare fată trebuia să semene cu un star de cinema… Rochie, coafură, aere. Erau la alegere, după preferințe. Să zicem că după ce tînărul făcea o reverență, bătea călcîiele, se cabra din talie, fata accepta să îl însoțească pe parchetul de dans. Era obligatoriu să știe bine pașii. Să nu confunde rumba cu mambo, tangoul cu boston.

La salon se înfiripau multe povești de dragoste… Părinții mei s-au cunoscut într-un salon de dans, la „Ileana”, lîngă hala Obor – Avrig colț cu Chiriștigii. Se cînta mai ales repertoriu american. „Caravan”, „Begin the beguine”, „In the mood”, ”Chatanooga Choo chooo” erau cele mai cîntate piese în saloanele de dans – Luzana pe 11 iunie, Florida (cinema 23 august, Aurora, mai tîrziu), Zalomit. Acestea erau cele mai populare saloane de dans din București. De fapt peste tot se cînta mai ales Glenn Miller, poate pentru ca dispăruse în 1944 într-un de avion american care survola Canalul Minecii. A fost regretat și deplîns de toată lumea. Presa era plină cu anunțuri. „ Astăzi, vineri, 23 ianuarie 1945, se deschid elegantele saloane PINGUIN cu TEA ROOM DANCING. De la 5 p.m. la 6 dimineața. Jazz cu orchestra Jean Ionescu și Buză. Bd. Lascăr Catargiu nr 4”. „În fiecare duminică, la Melody Garden, între 6 p.m. și 10 p.m., cu orchestra lui Steve Bernard și cîntăreața americană Helga Maber. Seara supeuri dansante…”.

Pînă la sovietizarea completă – inclusiv a distracției – mai era ceva timp. 1948 a fost anul căderii absolute a lumii bucureștene. Un aer siberian a năvălit pe bulevarde. Saloanele de dans nu au scăpat neatinse. „Lumea dansa cu o foame de plăcere și cu spaima de a nu vedea totul dispărînd de azi pe mîine”. (Serge Moscovici op cit. ed Polirom, 1999, p. 289)

Saloanele de dans ale lumii obișnuite erau și ele la modă. La Zalomit se întîlneau servitoarele în ziua lor liberă și sergenții în permisie. Cum Cișmigiul era aproape, distracția dansului era dublată de o plimbare tandră pe malul lacului și prin boscheți. Romantism cît cuprinde. Alte saloane, mai faimoase decît Zalomit, erau Luzana, pe strada 11 iunie unde venea tineretul din Gramont, Rahova, Patriarhiei, dar și din cartierul Halelor. Mai erau saloanele Ileana și Florida aflate la mare concurență fiind aproape unul de altul. Venea lumea de la Gara de Est, Obor, bd. Bonaparte, Iancului. Iată un fapt divers din presă: “Duminică noaptea în cartierul Obor s-a petrecut o tentativă de crimă, al cărui mobil pare a fi gelozia. Tînăra Florica Vasile din șos. Pantelimon nr. 218 și-a petrecut seara în Salonul Ileana din strada Chiriștigii 1, unde se dusese în tovărășia lui Bindea Ion, ordonanță la un ofițer superior… Conduita fetei a fost de natură să îl nemulțumească pe Bindea și pe la ora 23 acesta a părăsit Salonul împreuna cu iubita lui cu intenția de a o conduce acasă. În stradă, între cei doi a izbucnit o ceartă violentă care l-a enervat pe Bindea atît de tare încît a scos pe neașteptate un revolver și a împușcat-o pe d-ra Florica Vasile. Proiectilul i-a lovit rinichii. După comiterea faptei, asasinul a reușit să dispară. Trecătorii au anunțat Salvarea și victima a fost transportată în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca”.

Iata altă secvență: “BAL ÎN FERENTARI. Cartierul are o lume de tineret care vrea să petreacă. Duminica la Circul Metropol se organizează chermese dansante în aer liber. Pe parchetul special amenajat decorat cu stîlpi cu ghirlande de hîrtie colorată perechile de dansatori își fac îndată apariția după-amiază… Sînt șmecherii cartierului cu frizura ondulată la mare fix și pantofi malagambiști în picioare. Megafoanele difuzează cu putere maximă refrenele zilei <Hello Baby, Mademoiselle> și o conga îndrăcită ca în filmul american <Serenada din Valea Soarelui>. Sînt simpatici și sinceri în elanul lor petrecăreț toți acești tineri”.

Stelian Tănase

Fragment din volumul în pregătire ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii. Album de familie. București 1944-48”. Manuscris de sertar.