București și-a asigurat din cele mai vechi timpuri o reputație de oraș al sexului, al curvelor, al prostituției. O lege de la începutul secolului permitea practicarea fără fereală a celei mai vechi meserii din lume. Exista “Crucea de piatră”, cartier rău famat, plin cu bordeluri – de la cele mai dichisite la cele mai amărîte. Adolescenții – elevi de liceu, militari în permisie, ucenici și calfe – aici învățau tainele sexului. Cel mai vestit bordel era Casanova, construit pe banii cîtorva matroane și proxeneți cu dare de mînă. Dar nu numai aici găseai sex, și în oraș era la discreție în multe hoteluri, indiferent de gradul de confort – la Athénée Palace, Ambasador, Splendid, Lido. Dar și în altele mai prost plasate, la Bristol, Astoria, etc.
Alte dame de consumație “făceau trotuarul”, adică se plimbau de sus în jos pe o anumită porțiune, la aceleași ore, 18-24. Aici erau reperate de clienți dornici de plăceri. Tariful se negocia rapid. Depindea de nurii damei și de cît de amețit de băutură era domnul. Traseul lor era cuprins între străzile Schitu Măgureanu, bd. Elisabeta, Zalomit, Domnița Anastasia, Eforie, Beldiman, Academiei, Regală. După acostare, clientul era condus într-o garsonieră din vecinătate sau într-un hotel, unde camera se închiria cu ora. Poliția închidea ochii.
Semnele acestei vieți vesele s-au păstrat și în amintirile unor străini. Aflat la București în 1915, John Reed scria : “…There are more cocottes in Bucharest in proportion to the population than in any other cities of the world. No one does anything, but screw, drink, and gabble”. Mareșalul Mackensen, care ocupase doi ani Bucureștii cu armata sa, în timpul retragerii din decembrie 1918, observa: ”Am venit la București în urmă cu doi ani, cu o legiune de eroi cuceritori. Părăsesc orașul cu o trupă de gigolo şi tîlhari”. După părerea feldmareşalului, Bucureştiul a avut un efect mai distrugător decît bătăliile de pe cîmpul de luptă. William Starkie, un scriitor irlandez, într-o carte apărută în 1933, iată ce scria: “Bucharest is the town of the one street, one church and one idea…”. Vera Atkins, a adăugat la acest citat un singur cuvînt “sex!…”. Vera Atkins a fost o spioană britanică născută la București în 1908, emigrată în Anglia în 1934. Cunoștea bine societatea bucureșteană. Anii 40 au cunoscut o intensă colaborare la orizontală a frumoaselor autohtone – întîi cu nemții, apoi cu rușii.
“Felinarul roșu” se intitulează o carte cu subtitlul “Viața femeilor din Casele de toleranță” – în Bucureștii anilor 30 – semnată de Dinu Dumbravă, pe care am găsit-o la Biblioteca Academiei. Erau cîteva categorii: 1. Cea legală, practicantele ei aveau condicuță și erau obligate o dată pe săptămînă să meargă la medic pentru a fi controlate (la Spitalul Colentina) dacă au boli venerice. Le găseai mai ales în Crucea de piatră, Sf. Apostoli, str. Rosetti, pe lîngă Cișmigiu; 2. Cea practicată semiclandestin în hoteluri, etc., tolerată de poliție; 3. Cea din case de rendez-vous. Aici operează “clandestinele lumii alese”, cum scrie autorul. Prostituatele de aici nu sînt înregistrate, se bucură de protecții înalte, nu au condicuță; 4. Erau apoi cele “care făceau trotuarul”. Circulau pe bd. Elisabeta, str. Academiei, Calea Victoriei, spre nemulțumirea prefectului Șaita, care le-a obligat să poarte berete roșii, apoi a renunțat din cauza mulțimii de berete roșii apărute brusc în centrul orașului. Ocupația lor nu scăpa nimănui – agățau bărbați cu care intrau apoi în hotelurile din jur unde ocupau vreme de un ceas o cameră. Unele țineau cameră cu chirie.
Prostituatele se clasau în funcție de tarif și clienții pe care îi deserveau. De la cele ieftine care agățau în gări și periferii (la Mandravela, Chibrit, Bellu), pînă la cocote, demimondene și curtezane întreținute de personaje bogate și influente în epocă. Cele mai numeroase nu erau cele plasate în bordeluri, ci “clandestinele” Orașul avea 800.000 de locuitori și 15-20.000 de prostituate. Numai 6.000 erau fișate de poliție….
“Fetițele” nu erau localnice; cele mai multe erau aduse de traficanți pe trasee bine stabilite. Pe această hartă se găsea adesea Cernăuți, pe unde erau aduse evreice și poloneze din Galiția. Veneau și din Rusia, și Ucraina. Mai ajungeau și prin Constanța, de obicei de la Odessa. Altele din Basarabia, prin Chișinău și Tighina. Personajele unei rețele erau 1. Traficantul propriu zis, care controla rețeaua și le închiria pentru un timp 2. Patroana bordelului (“țața” sau “tanti”). Era totdeauna o femeie, de regulă o fosta prostituată. Legea interzicea bărbaților să dețină case de toleranță. 3. Era apoi ’”peștele”, proxenetul (“nenea”) care o păzea pe “fetiță”. Avea grijă să fie plătită de client, o supraveghea să nu fugă, să nu dosească bani. 4. Polițaiul, vardistul care închidea ochii și-și lua partea lui. 5. Medicul. 6. Agentul fiscal care dijmuia în numele municipiului activitățile bordelului. 7. Prostituata. Era mereu datoare deși avea pînă la 15 – 20 de clienți pe schimb de 8 ore. Ținea din truda ei nocturnă profitorii trupului ei. 8. Clientul… Era o întreagă industrie a sexului care înflorise.
Existau în București 65 bordeluri autorizate. Din acestea 16 se găseau în perimetrul format de străzile Crucea de piatră, Cantemir, Nerva Traian, Campoduci, Assău. O casă de toleranță avea cam 20 de prostituate cu condicuță, înregistrate la poliție. Pe cele care făceau trotuarul – cu și fără condicuță – le găseai pe străzile Domnița Anastasia, Brezoianu, Dr. Marcovici, Schitu Măgureanu, Zalomit. Sau pe străzile Calea Plevnei, Sfîntul Constantin, Grivița, Popa Tatu, Berzei, Știrbey Voda, Gara de Nord, Buzești. Sau pe Calea Moșilor, Sf. Gheorghe, Taica Lază, Sf. Vineri, Calea Moșilor, Obor.
În zona “Crucea de piatră” era un adevărat cartier al plăcerilor. Cu localuri, cafenele, lăutari, săli de jocuri. Existau curți largi care între aprilie și noiembrie erau pline cu lăutari, grătare și petrecăreți. Aici femeile se ofereau printre mese, la ferestre, în poartă, pe trotuare. Erau mereu în capot, în ținută de casă. Fiecare avea tipicul ei de a agăța mușterii. Găseai “franțuzoaice”, femei fatale, rafinate, cazone, cadîne, rubensiene, feciorelnice, gen elevă de liceu, rusoaice veritabile și false, țigănci, nordice, grande dame, tinere de tot sau coapte. După toate gusturile. Era un exercițiu de exhibiționism, o negustorie de tip oriental, la vedere…Clienții erau din toate straturile sociale. Veneau pegra, interlopi, șuți, proletari, funcționari, studenți, vînzători și negustori prin piețe și magazinele din jur. Venea și lumea bună, domni dornici de exotism, aventuri și vulg. Era o experiență.
În urma Decretului 351 al Marelui Prezidiu al Republicii Populare Române din 20 august 1949, comuniștii pun capăt prostituției. Casele de toleranță sînt închise și sînt înființate centre de reeducare pentru vagabonzi, prostituate, cerşetori şi întreţinute. Prostituţia e condamnată cu închisoarea de la trei la opt ani. O lungă tradiție dispărea peste noapte. Cu camioane aduse din fabrici bucureștene și de la armată în acea noapte de pomină au fost ridicate preotesele desfrîului din toate mahalalele.
Stelian Tănase
Fragment inedit din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, ediție revăzută și adăugită.
