Groapa
Am fost întrebat, înainte de alegeri, de către un amic, dacă regret faptul că nu am mai avut ocazia să îmi continuu activitatea politică în calitate de parlamentar. În acel moment, fără ezitare, i-am răspuns negativ, dar pe parcursul zilelor care au urmat m-am gîndit mai bine la întrebarea sa, introspecția avînd drept scop personal diferențierea între mimata lehamite a vulpoiului sub via înaltă și capacitatea reală de a produce un efect palpabil și cuantificabil asupra societății românești. Avînd drept activitate principală zămislirea și modificarea legilor, în concordanță cu nevoile societății, ca parlamentar al Opoziției, implicarea mea s-a mărginit la semnarea unor propuneri legislative de partid în care, de obicei, vioara întîi au fost useriștii de frunte, abonați la microfoanele mass-media, propuneri condamnate din start la ani de sertar sau respingeri fulgerătoare de către mașina de vot a Puterii.
Așa cum preconizam, eforturile de formare a noului Guvern, condiționate de limitările procustiene ale deficitului bugetar, au semănat mai mult cu un dans medieval de la curtea Regelui Soare decît cu o întîlnire între oameni responsabili, care vor sa strîngă din dinți, să-și suflece mînecile și să se apuce de treabă. Am aflat, în primul rînd, idiosincraziile partinice, marotele și antipatiile celor așezați la masa negocierilor, în loc de planul bine structurat al unui buget auster, dar just. Fără să am calitățile unui Nostradamus sau măcar ale Mamei Suedia, cunosc foarte bine faptul că întîlnirile pe teme economice dintre PSD și USR s-au soldat doar cu eșecuri, iar într-un viitor Guvern, așa cum bine am intuit săptămînile trecute, PSD ar prefera să lucreze cu Yeti Omul Zăpezilor decît cu „reziștii” care le aruncă mereu în față faptul că pretinsa solidaritate, staniolul în care socialiștii de gutapercă ai României vor să învelească suprataxarea celor care au nesimțirea de a cîștiga mai mult, este în fapt o altă jupuială ordinară a celor care au ales munca în locul întinsului mîinilor făcute căuș către stat. În aceste săptămîni, în care așteptarea electoratului era să audă detalii clare despre cura drastică de slăbire a unui aparat bugetar obez, împănat cu rude, cumetri, consăteni, amante și clienți de partid, PSD și-a amintit, cu o ingenuitate de matroană sexagenară, de minunatele valori sociale ale unei doctrine care e scoasă de la naftalină doar cînd îi convine și s-a opus tăierilor de sporuri de ecrane, antene, ochelari și hemoroizi, mimînd parșiv dragostea nețărmurită față de popor. Discuția a virat inerent către buzunarele celor care au, din care să li se dea, conform principiilor de bază ale eticii și echității socialist-comunistoide, celor care n-au. Impozitarea progresivă, taxele de solidaritate, ordinăria ciocoiască de suprataxare a tranzacțiilor bancare și alte idei prin care nu care cumva să ne atingem de sinecurile clientelei politice mi-au adus aminte de vorbele amare ale unui om de afaceri local, care, despre pretinsa solidaritate, a spus : „Vreți acum solidaritate cu noi la plătit dezmățul, dar de furat n-am furat împreună. Ați furat porcul, ați dat de pomană urechile și <adidașii>, iar acum veniți la ușa noastră să plătim împreună daunele, că doar, na, a mîncat gura tuturor !”, Mult mai succint, cel mai bine a descris Margaret Thatcher filosofia economică a cleptocrației socialiste: „Socialismul durează pînă se termină banii altora”. Game, set, match!
Revenind la solilocviul meu vizavi de regrete, evenimentele parlamentare post-electorale ale ultimelor trei săptămîni mi-au amintit de lungile drumuri cu trenurile SNCFR-ului, iuți ca un cal împiedicat, în care mă gîndeam că, în loc de muncă pentru binele public, mă alesesem cu un bilet în primul rînd la circ. Imaginile de coșmar din Comisia Juridică, unde Diana Iovanovici Șoșoacă i-a aplicat o repriză de bullying ca la carte deputatului minorității mozaice, lansînd acuzații abracadabrante și terminînd cu sloganul legionar de onorare al criminalului Codreanu, comportament rămas, pînă la această oră, fără repercusiuni, mi-au amintit de plenurile comune în care această persoană reușea netulburată să acopere difuzoarele ședinței prin urlete neomenești lansate hăt din ultimul rînd al sălii.
Cu siguranță nu regret momentele în care deputați cu multe mandate la activ s-au încăierat precum niște liceeni chinuiți de hormoni în fața intrării în sala de plen, așa cum nu regret că nu mai trebuie să ascult țipetele isterice ale unor aleși care confundă Parlamentul cu stadionul. Bine măcar că nu au spart și cîteva pungi de semințe !
Singurul regret autentic pe care l-am avut pînă acum a fost legat de faptul că nu am putut vota personal pentru aprobarea modificărilor aduse legilor privind combaterea antisemitismului și interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Chirăielile și vaietele celor care flutură peste tot drapelul suveran al patriei, dar ling clanțele Ambasadei Rusiei mi-au confirmat faptul că legea lovește acolo unde trebuie. Umorile bilioase ale unor indivizi, alimentate de politicieni obscuri, aflați mai mult sau mai puțin vădit în solda Kremlinului, care își deversează în social-media frustrările unor existențe lipsite de sens și direcție nu mai pot rămîne fără consecințe legale.
Acest context social în care indivizi zombificați de aura unui guru de mucava se bucură demonic de nenorocirea care a lovit bieții oameni din zona Praid, pe motiv că votul în acea regiune a defavorizat candidatul lor la Președinție, arată fără echivoc faptul ca faliile din societatea actuală au depășit cu mult stadiul unei simple polarizări și devin, pe zi ce trece, mai adînci decît Groapa Marianelor și mai definitive ca trecerea Styxului.
Regretele sau satisfacțiile mele personale, la fel ca orice sentimente ale figuranților interschimbabili de pe scena politică, sînt absolut irelevante. Nu am fost atît de naiv încît să cred că la finalul acestor campanii electorale apăsătoare și interminabile ne vom alinia cu toții umăr lîngă umăr și vom intona Oda Bucuriei, dar nici nu am putut să îmi închipui că întunericul ne va transforma implacabil, pe toți, în niște personaje tragice, desprinse parcă din romanele lui Eugen Barbu.
Radu Ciornei,
Doctor în Microbiolgie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
