„Chitara mea nu este pentru cei bogați, nu, nimic de genul asta. Cîntecul meu este al scării, construim pentru a ajunge la stele”.
Acestea au fost printre ultimele cuvinte pe care le-a scris Víctor Jara pentru o melodie numită „Manifiesto”. Victor Jara a fost un cîntăreț legendar chilian care s-a preocupat de teme precum sărăcia și nedreptatea. El a fost poet, profesor și regizor de teatru, dar și un activist al Partidului Comunist Chilian, ceea ce a fost suficient pentru a fi omorît brutal la numai 40 de ani.
Victor Jara a fost ucis cu sadism din ordinul generalului Augusto Pinochet, liderul loviturii de stat militare din 1973 care, cu acordul SUA, a răsturnat guvernul de stînga al președintelui ales din Chile, Salvador Allende, și a impus o dictatură nemiloasă.
În cei 17 ani ai regimului Pinochet se știe că aproximativ 2.300 de persoane au fost ucise și/sau „dispărute”. Aproximativ 1.000 de persoane nu au fost identificate și se presupune că au murit. Cel puțin 27.000 de oameni au fost torturați.
Victor Jara, uneori descris ca „Bob Dylan al Americii de Sud”, a fost una dintre primele victime ale regimului Pinochet și cea mai faimoasă.
Cazul Jara rămîne „viu” în Chile. Acum doi ani, judecătorul Miguel Vázquez i-a condamnat pe fiecare dintre cei opt ofițeri militari implicați în asasinat la închisoare de 15 ani și o zi pentru uciderea lui Jara. Lotului condamnaților i s-a alăturat un fost director al închisorilor, Littré Quiroga Carvajal. Un al zecelea bărbat a primit o pedeapsă de cinci ani pentru că a „ajutat” la mușamalizarea crimelor. Totul pare a fi stat sub semnul unui citat din Martin Luther King: „Arcul universului moral este lung, dar se înclină spre dreptate”. Ei bine, în cazul lui Victor Jara acest arc s-a întins pe o perioadă de 45 de ani.
În Florida trăiește un alt fost ofițer chilian implicat în asasinat, Pedro Pablo Barrientos Nuñez. El și-a găsit refugiul în SUA, a fost declarat vinovat într-un proces civil intentat de membrii familiei Jara și a fost obligat să le plătească daune de 28 de milioane de dolari. Un tribunal din Chile a cerut extrădarea acestuia, dar cererea rămîne neîndeplinită. Barrientos, în vîrstă de 69 de ani, rămâne liber în Florida și declară că este „nevinovat”, ba mai mult, se simte „o victimă a persecuției politice”.
Víctor Lidio Jara Martínez a crescut sărac și și-a făcut propriul drum în viață de la vîrsta de 15 ani. La un moment dat a studiat preoția, dar și-a pierdut interesul pe fondul unor impulsuri politice care l-au condus decisiv spre stînga. A gravitat spre teatru și muzică, devenind parte a unei mișcări cunoscute sub numele de „nueva canción” (cîntec nou) care a infuzat muzica populară tradițională latino-americană cu versuri cu tematică politico-socială. ”Cîntecele au o mare putere de a trezi conștiințele în fața provocărilor de astăzi”, spunea el.
Activismul, popularitatea și susținerea arzătoare a guvernului Allende l-au transformat în victimă imediat ce armata a preluat puterea la 11 septembrie 1973. Chiar a doua zi, personalul militar a intrat în universitate și a reținut ilegal sute de profesori, studenți și administratori de la Universitatea Tehnică de Stat din Santiago, unde Victor Jara era profesor. El a fost unul dintre cei reținuți în mod arbitrar în campus și ulterior a fost „transferat” la Stadionul Chile, unde a fost torturat și ucis. Victor și alte sute de civili au fost duși și închiși pe stadionul național din Chile. Stadionul Chile, cunoscut acum sub numele de Stadionul „Víctor Jara”, este adesea confundat (ca nume) cu Estadio Nacional (Stadionul Național).
Paznicii de acolo l-au torturat, zdrobindu-i mîinile și degetele, apoi l-au batjocorit cerîndu-i să cînte la chitară. Jara nu s-a lăsat înfrînt și a cîntat piesa de protest chiliană „Venceremos”. La scurt timp după aceea, a fost ucis cu un glonț în cap. Ofițerul care se „ocupa” de el a jucat ruleta rusească cu Jara plasînd un singur cartuș în revolver, rotind cilindrul, plasînd țeava revolverului pe capul lui Jara și apăsînd pe trăgaci. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, mai tîrziu, corpul său a fost ciuruit de o mitralieră care a descărcat 40 de gloanțe. Apoi a fost aruncat în stradă împreună cu cadavrele altor prizonieri civili care fuseseră uciși de armata chiliană. Jara avea 40 de ani.
După asasinarea sa, trupul a fost expus la intrarea stadionului Chile pentru ca și alți prizonieri să-l poată vedea. Într-un final, corpul său a fost ridicat de funcționarii publici și dus la o morgă, unde unul dintre ei a putut să-l identifice și să o contacteze pe soția sa, Joan, o instructoare de dans de origine britanică. Ea i-a luat trupul și a făcut o înmormîntare rapidă (clandestină) în cimitirul public, după care a fugit în exil, în Marea Britanie, împreună cu fetițele ei, Amanda și Manuela. 36 de ani după înmormîntarea clandestină, Victor Jara a avut parte de funeralii complete, la 3 decembrie 2009, în Santiago de Chile.
„Sînt o norocoasă”, mărturisește Joan Jara (91 de ani). „Atît de mulți oameni aici în Chile, atît de multe familii, nu cunosc sfîrșitul celor dragi. Aceasta este cea mai crudă soartă a unei ființe umane”.
În moarte, chiar mai mult decît în viață, Victor Jara a devenit o figură emblematică pentru artiștii din întreaga lume care au găsit în muzica lui o sursă de inspirație.
Bruce Springsteen a susținut un concert la Santiago în 2013, la cea de-a 40-a comemorare a loviturii de stat militare, și a cîntat „Manifiesto”, o melodie pe care Jara nu a trăit suficient pentru a o interpreta în public. „Este un cadou să fiu aici”, a spus Bruce Springsteen publicului, adăugînd: „și îl iau cu umilință”.
Trupa U2 a scris un hit, „ One Tree Hill ”, care îi dedică aceste versuri: „Jara a cîntat, cîntecul său e o armă, În mîinile iubirii, Știi că sîngele lui încă plînge, De la pămînt…”.
Azi, bărbații în costume militare vinovați de uciderea lui Victor Jara au fost condamnați la închisoare pentru rolul lor în asasinat.
O întrebare care rămîne este dacă domnul Barrientos se va alătura cîndva lor. Cererile instanței pentru extrădarea sa nu s-au concretizat, încă. În ceea ce privește verdictul civil împotriva acestuia, ajuns la un juriu federal în 2016, acesta are mai mult o semnificație morală decît una practică.
Colonelul Barrientos, care lucrează în Florida, ca bucătar într-un restaurant fast-food, nu pare să fie în măsură să plătească o judecată cu despăgubiri de milioane de dolari.
A părăsit Chile în 1989 și a devenit cetățean al SUA, prin căsătorie, în 2010. Locuiește într-o casă modestă cu două dormitoare din Deltona, la aproximativ 30 de mile nord de Orlando. „Am venit aici în căutarea visului american și l-am avut pînă cînd a început acest coșmar”. S-ar putea să continue să se uite peste umăr toată viața. Mințind prin omisiune asupra originii sale militare (atunci cînd a solicitat cetățenia) ar putea ajunge la o rejudecare a cetățeniei obținute sub jurămînt.
Mai ales că există precedentul Jakiw Palij. Domnul Palij, născut într-un oraș aflat atunci în Polonia și acum în Ucraina, a migrat în America după cel de-al doilea război mondial și a devenit cetățean american în 1957, stabilindu-se la New York și ducînd o viață liniștită în Queens. Cîțiva ani mai tîrziu s-a descoperit că mințise în documentele sale de imigrare despre faptul că a fost paznic într-un lagăr de muncă nazist din Polonia ocupată. În 2003, i s-a ridicat cetățenia americană. Deportarea lui a durat ani de zile, dar în august 2018, justiția a triumfat în cele din urmă. Domnul Palij, bolnav și legat de o targă, a fost urcat la bordul unui avion cu destinația Germania. Avea 95 de ani. A murit după un an, în 2019. El ar trebui să servească drept lecție domnului Barrientos.
Bătrînețea nu este o garanție împotriva arcului universului moral.
Geo Alupoae
Critic de teatru și impresar la Teatrul ”Matei Vișniec”
