Prezentă de Paşti la Vatra Moldoviţei, Elena Udrea a făcut o aroganţă la adresa lui Gheorghe Flutur, nemulţumită fiind că acesta nu a trădat PDL-ul pentru a se alătura PMP-ului. De Paşti, liderul informal al PMP, Elena Udrea, a fost în judeţul Suceava pentru a fi în atenţia presei, cu scopul de a contribui la zestrea electorală a partidului, în perspectiva alegerilor europarlamentare. Doamna Udrea a ales Suceava pentru că Bucovina este un brand pe segmentul turismului religios, cu ajutorul căruia poţi cîştiga multă simpatie din partea publicului credincios. Elena Udrea a ales Suceava pentru că aici ştia că găseşte costume populare, gospodine care s-o înveţe cum să-şi bage mîinile în aluat fără să-şi rupă unghiuţele, cum se introduc păştile în cuptor şi cum se pregăteşte coşul de Paşti. Gospodinele care i-au fost alături doamnei de la Bucureşti au fost puse la dispoziţie de primarul PDL al comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin. Elena Udrea a fost întîmpinată cu pîine şi sare, de ziceai că-i cel puţin ministru, şi nu unul din cei aproape 600 de parlamentari români. Acum, ori Virgil Saghin nu a ştiut că Elena Udrea a trădat PDL-ul, ori acesta este unul dintre fanii doamnei de la Bucureşti, ori s-a temut că dacă nu o primeşte pe aceasta ca pe o prinţesă s-ar putea să-l enerveze pe adevăratul şef al PMP, Traian Băsescu, ori, pur şi simplu, a vrut să demonstreze că la Vatra Moldoviţei ospitalitatea este ospitalitate pentru toată lumea, indiferent de apartenenţa politică şi de numele musafirului. Elena Udrea s-a bucurat peste poate de primirea care i s-a făcut, dar totuşi ceva a deranjat-o.
Pînă să vă spunem ce a nemulţumit-o pe Elena Udrea în Săptămîna Mare o să vă zicem două vorbe despre o fotografie care a făcut turul televiziunilor şi al site-urilor de ştiri. Pentru a atrage atenţia cu cîteva săptămîni înaintea alegerilor europarlamentare din 25 mai, doamna care a demonstrat de-a lungul timpului că ştie să împletească şi să dea cu mopul s-a băgat şi la frămîntat aluatul. Cu ajutorul gospodinelor pe care primarul PDL al comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, i le-a pus la dispoziţie, liderul informal al PMP, Elena Udrea, şi-a băgat mîinile în făina cu apă şi cu ou în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor de fotografiat. Cît a frămîntat, doamna Udrea era îmbrăcată cu ie şi cu blugi şi era încălţată cu nişte opincuţe de fiţe de culoare gri. Însă, înainte de a băga cozonacii şi păştile în cuptorul de la sobă, doamna Udrea a înlocuit opincuţele cu o pereche de pantofi roşii cu toc. Fotografia a încărcat-o pe Facebook, iar de acolo a ajuns la televiziuni şi pe site-urile de ştiri însoţită de diferite comentarii. Dacă din imagine ar fi lipsit pantofii roşii cu toc, atunci fotografia nu ar mai fi fost interesantă şi ar fi rămas doar pe Facebook. Deci, Elena Udrea şi-a atins scopul. Totodată, a ţinut să-l atingă pe liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, fostul coleg de partid care o primea ca pe o prinţesă pe vremea cînd dumneaei era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar dumnealui era preşedintele Consiliului Judeţean. Chiar dacă era Săptămîna Mare şi chiar dacă Gheorghe Flutur s-a comportat ca un domn cu domnia sa de fiecare dată, Elena Udrea nu s-a putut abţine să nu-l înţepe pentru că nu a trădat PDL-ul pentru a i se alătura în PMP şi pentru a fi alături de dumneaei de Paştele din acest an. Doamna Udrea şi-a adus aminte de episodul în care, în timpul administraţiei Flutur, în cinstea sosirii lui Traian Băsescu la Frasin, s-a scris cu oi pe un deal „Bucovina”. În chiar momentul în care a fost întîmpinată cu pîine şi sare la Vatra Moldoviţei, Elena Udrea s-a trezit spunînd în gura mare, în speranţa că vorbele ei vor ajunge la urechile lui Gheorghe Flutur: „Bună ziua. Am văzut nişte oi rătăcite pe drum. M-am gândit că-s oile lui George. Erau împrăştiate pe dealuri”. Mare doamnă, mare caracter!






