La propunerea primarului PSD al Sucevei, apăsătorii de butoane din Consiliul Local au aprobat înființarea Serviciului specializat de cadastru şi patrimoniu, care reuneşte funcţionari publici şi personal contractual din componenţa altor structuri existente, respectiv din Compartimentul patrimoniu, Compartimentul cadastru, fond funciar (de la Direcţia Generală Arhitect Şef), Compartimentul locativ şi Compartimentul registrul agricol.
Primul priceput al municipiului Suceava a declarat: ”E nevoie să eficientizăm modul în care se gestionează şi administrează patrimoniul Municipiului Suceava”. Corect, mai ales că Suceava are un patrimoniu, care, de la alegerea primarului PSD și numirea viceprimarului PSD, are o valoare și mai mare, dat fiind faptul că vorbim despre două tezaure umane vii.
Sfinții Arh.(itecți) Mihail și Gavril




