„A fost o întîmplare fericită că a fost editat acest volum și că am putut ca de <Ziua Culturii Naționale> să aducem în atenția opiniei publice unul dintre cei mai mari profesori, în primul rînd, pe care i-a avut învățămîntul de chimie din România. Academicianul Cristofor Simionescu, născut în județul Suceava, a studiat la Suceava, deci a studiat în comuna lui natală (Dumbrăveni – n.r.), după care a studiat la Burdujeni și apoi a plecat la Iași. Mă rog, părinții lui s-au mutat acolo. A studiat la Iași și a ajuns academician, a ajuns rectorul Institutului Tehnic <Gheorghe Asachi> din Iași. A fost creatorul muzeului de Știință și Tehnică din Procopiu din Iași, de la Palatul Culturii. Au fost la evenimentul de lansare a cărții mai multe personalități, între care și unul dintre membrii corespondenți ai Academiei Române, profesorul Daniel Condurache, care a spus despre el că rămîne deocamdată cel mai important ctitor al Iașiului. De ce? Pentru că în timpul mandatului lui s-a construit enorm. S-a construit cea mai importantă parte a Institutului Politehnic, astăzi este Universitatea Tehnică, s-a construit Institutul <Petru Poni>, pentru cine cunoaște Iașiul este o uzină care s-a construit cu tot cu campus, s-a construit celebra sală a bibliotecii <Gheorghe Asachi>, considerată una dintre cele mai frumoase din lume… Ca fapt divers, singur sau împreună cu colaboratorii, are peste 800 de articole. A avut ușor peste 100 de doctoranzi, ceea ce este enorm, iar pînă la un punct doctoratele s-au dat cu foarte multă seriozitate în România. Tot ca fapt divers, el a trecut toate gradele didactice, iar pentru el titlul de profesor a fost cel mai important. De altfel, în Iași i se spunea <Profesorul> , nu <Academicianul>, iar cînd spunea cineva <Profesorul>, toată lumea știa despre cine este vorba. Același lucru l-am întîlnit la regretatul Răzvan Teodorescu. Pentru el titlul de profesor era mai important decît cel de academician, de ministru, ș.a.m.d. Cristofor Simionescu a fost rector între 1953 și 1976, practic a fost cel mai longeviv rector din Europa. Apoi a fost director la Institutul de Chimie Macromoleculară <Petru Poni> între 1970 și 2000, o perioadă destul de consistentă. La un moment dat nu primea bani și a făcut o scrisoare deschisă către președintele Consiliului de Miniștri de atunci, primul ministru cum ar veni, Maurer, în care a spus <Probabil voi fi considerat un om cu probleme pentru că insist atît, însă nu este normal să nu se facă investiții și în cercetarea din Iași>. El voia să deschidă niște secții noi, iar în perioada respectivă era un gest de mare curaj… Și, practic, a primit banii, iar Ceaușescu la următorul Congres, cred, a vorbit despre descentralizarea economiei și de faptul că centralizarea excesivă la București nu face bine. Cristofor Simionescu a fost membru titular al Academiei Române din 1963. El fusese corespondent din ’55. A fost vicepreședinte cu delegație de președinte între 3 iunie ’77 și 19 martie 1980, apoi a fost vicepreședinte al Academiei între ’74 și 1990, președinte al filialei Iași a Academiei Române între ’63 și ’74 și ’89 – 2001. El a decedat în 2007, la o vîrstă destul de importantă, avea 80 și ceva de ani. Este fondatorul Școlii de Știință a Polimerilor din România și unul dintre părinții Științei Polimerilor la nivel European”. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. Pe 15 ianuarie, Muzeul de Istorie Suceava a găzduit lansarea cărții ”Gînduri și memorii”, de academicianul Cristofor I. Simionescu, apărută la Editura Academiei Române. Domnul Simionescu s-a născut în 1920 la Dumbrăveni și a murit în 2007 la București.
