”Eu am turnat un pod în 1974, cel de lîngă Primăria Fundu Moldovei, peste Moldova, la minus 25 de grade. În ajunul Crăciunului, trei zile și trei nopți, pentru că are o structură care trebuia turnată încontinuu. În total, erau circa 400 de metri cubi de beton. Atunci nu existau stații de betoane, pompe de betoane sau tehnologiile de astăzi. S-a turnat cu roaba și cu betoniera trei zile și trei nopți încontinuu, la minus 25 de grade. Lucram în schimburi și nu se consuma alcool în timpul serviciului. Era imposibil să bei, pentru că se lucra la înălțime și era periculos. În general, cît am lucrat am încercat să lămuresc oamenii că în timpul programului nu este bine să bei alcool. Viața pe șantier e grea, și poate seara, cînd termină programul, omul poate să bea o gură de băutură, ceva, însă nu peste zi. Spre mulțumirea mea, podul de la Fundu Moldovei este bine și e-n regulă”. Inginerul Eugen Girigan, expert în drumuri și poduri.






