Maestrul Mihai Pînzaru PIM, cu recunoștință despre 2025 și speranță pentru 2026, an la începutul căruia împlinește 80 de ani:
”Cu speranțe pentru 2026. E normal, e în firea românului, a văzut atîtea românul și speră… Speranța cred că e caracteristica noastră și mai avem o caracteristică: pricepem greu și uităm repede.
Cînd am fost ultima oară cu uratul?! Ultima oară cu uratul, vorbesc în formațiunea aia din copilărie, aia adevărată, cînd eram înghețați… cînd țin minte că mergeam și cu colinda și cu uratul. Era o bucurie, era o mobilizare, spun eu, așa, tradițională. Țin minte, mergeam pe aici, prin zona Zamca, Petru Rareș, și erau rufe la uscat… Erau foarte multe case. Te mai invitau în casă oamenii, mai erau din ăștia mai, hai să le spunem iresponsabili, care ne dădeau să bem rachiu. Dacă beai două păhărele din alea se termina cu colinda, se termina cu tot… puteai să dormi într-un troian de zăpadă. Dar nu, eram copii care eram foarte atenți, eram instruiți, știam ce înseamnă, totuși, disciplina.
Rar se dădeau bani. Țin minte, 25 de bani, 25 de bani erau o fisă pentru un telefon. Banul avea o valoare foarte ridicată. Nu ca acum, cînd e inflație. Nu prea mai vin copiii cu colinda și cu uratul. Ceea ce mi-a displăcut a fost că am văzut trupe din astea cu boxe… S-a terminat. Aici era vibratul ăla, de la inimă, cînd veneai și colindai din sufletul tău… Și transmiteai emoții. Astea sînt, hai să le spunem, deviații. Ca în orice domeniu, abaterea de la media aia, aurea mediocritas, care spune <drumul de aur al mijlocului>. Hai să păstrăm echilibrele.
(Anul 2025 cum v-a fost?) Eu am avut un an împlinit, ca de obicei. Speranțele mele n-au fost decît în muncă, am atins ceea ce îmi propusesem. Eu am avut experiență la mine în familie. Mama mea, de exemplu, a muncit pînă la 80 de ani, poate își mai dorea, dar n-am mai lăsat-o eu. Am zis: <Domnule, gata, îți ajunge, ai muncit o viață întreagă>. Acum, ating și eu în ianuarie, pe 16, 80 de ani. Iau anul, cum să zic eu, din plin, cu toate speranțele mele, din ianuarie, a doua zi, după Ziua Națională a Culturii Române. Și vreau să spun că și noi, în ziua aia, vom fi împreună, pentru că avem expoziția noastră. Pe Zamca, la Galeria Zamca, la Institutul Bucovina. Vom avea un moment, vom stabili din timp ora și vom anunța ora vernisajului, în așa fel încît să vină și lumea, să vină și presa, să ne bucurăm de momentul ăsta. De fapt, e un remake pe ce am colaborat noi un an de zile, săptămînă de săptămînă. 49 de desene avem la Jupânu`.
Cu teatrul (Teatrul Municipal <Matei Vișniec> Suceava), pe 17 ianuarie 2026, vom avea o bucurie extraordinară și inedită. Adrian Păduraru, managerul, prieten vechi, a zis: <Dom’le, vrem și noi să te serbăm>. Le-am zis: <Să nu cumva să faceți din mine un Kim Jong-Un…>. Va fi o chestie, cred eu, elegantă, pentru că Adrian și-a responsabilizat un prieten de-al lui, un regizor. Va fi un spectacol în care și eu voi fi element sub bagheta unui regizor. Regizorul e un tînăr cu experiență canadiană, am înțeles eu. Daniel Bucur îl cheamă. Cea mai recentă punere în scenă a lui a fost un grupaj Shakespeare la Deva. A fost de mare succes. Voi fi și eu, probabil, pe scenă, acolo, oricum voi desena.
Cum a fost anul?! M-am împlinit în ceea ce mi-am propus, să pot lucra și eu măcar, dacă îmi dă Dumnezeu viață, pînă la 80 de ani, avînd exemplul mamei mele… Și am lucrat pînă în vară, am avut contract cu Școala Populară de Arte <Ion Irimescu>, am avut clasă, dar a venit năvalnic acel mesaj: <pensionarii să nu mai ia bani și de la stat>. Și atunci, mi-au rămas elevii… că nu m-a întrebat nimeni, i-a preluat altcineva. În fine, eu continui, pentru că am grupe de copii. Am lucrat cu EduMax, de exemplu, care este o structură excepțională de educație multidirecțională, ca să spunem așa, cu doamna Manuela David, care este, eu zic, un exemplu de om al societății – și-a pus toate calitățile în slujba societății. Ca multe alte doamne și domni din județul nostru care merită toate aplauzele. Deci, eu fac echipă cu doamna, așa cum fac echipă cu Jupânu`, cu Radio Top, așa cum fac echipă cu EduMax, așa cum fac echipă cu Institutul Bucovina, cu Radio Activ FM, cu Televiziunea Intermedia…
Sînt încă un om care e pe <front page> (prima pagină – n.r.). Și dacă mă întrebi pe mine, așa, ce ar fi grozav ca idee, ar fi să ne păstrăm <mens sana in corpore sano> la vîrsta asta. Și eu cred că se poate păstra un echilibru din acesta. Cînd m-am referit la <mens sana> vreau să spun că pe 10 decembrie am fost la Cernăuți, am participat la lansarea unui program internațional de reabilitare a două instituții în România, la Suceava și la Cernăuți – Reabilitarea Spitalelor de Boli Mintale. Și am văzut acolo grozăviile războiului, ființe care au fost devastate de război și cărora acum li se încearcă reabilitarea medicală prin metode științifice, prin speranță. Și grozăviile, și ororile războiului… poate dezideratul principal este ăsta – pacea. Că dacă războiul este umbra morții, pacea este speranța, e bucuria, e împlinirea, e dezvoltarea. Și am văzut ce înseamnă un oraș sub presiunea războiului… Cernăuți, care era un oraș atît de fain și de, așa, cam, cum să zic eu, cînd îl vezi că tremură aerul din cauza noxelor pe care le emană generatoarele de electricitate… Ei nu au decît opt ore pe zi energie electrică din cauza bombardamentelor rusești. Și au pus generatoare și pîrîie, și fac zgomot, și miros de… Ăsta este, cum să zic eu, prețul supraviețuirii – cumva te adaptezi la situație. Sînt de admirat cum trec prin această… Da, e o urgie pentru poporul ăsta. Și de-aia e minunată pacea, cea mai grozavă. Și cum scrie și la Biblie: <Fericiți făcătorii de pace, că a lor va fi Împărăția Cerurilor>”.
