”L-am cunoscut pe Nicu Covaci la Timișoara, în condițiile în care eu participam la festivalurile de caricatură. Nicu a fost un individ, să-i spunem așa, extraordinar de puternic. Îmi pare foarte rău că a murit. Era mai mic decît mine, iată, 77 de ani, și o boală necruțătoare l-a topit pur și simplu. A lăsat un hău mare în sufletul iubitorilor de muzică și a iubitorilor de omenie, pînă la urmă, pentru că Nicu Covaci a demonstrat de-a lungul vieții lui că este un om de omenie, un om care a știut să lupte pentru idealurile lui, a știut să-și vadă de drumul lui și, cu atît mai dramatic și mai urît, spun eu, s-a întîmplat acel refuz al asociației oamenilor de muzică și de creatori din domeniul ăsta muzical ca să-i acorde lui Nicu Covaci statutul pe care îl merita. Iată, el este o legendă, intră în legendă, să mă ierte Dumnezeu, dar cine sînt ceilalți membri așa legendari din asociația asta care l-a refuzat pe Nicu Covaci?! Da, e urît, dar e în stilul nostru românesc.
A fost un eveniment acum un an sau doi la Timișoara, în toamnă, cînd la Zilele Timișoarei unul din momentele extraordinare era reîmpăcarea lui Nicu Covaci cu Baniciu. Deci, o reconciliere a lor în timp. Se produsese, cumva, o ruptură. (…) Trupul lui Nicu Covaci a fost depus la Filarmonica din Timișoara, un gest foarte frumos și reparatoriu, cumva, făcut de muzicieni adevărați. Filarmonica din Timișoara i-a oferit un spațiu din care să-și ia la revedere timișorenii. Am un prieten, profesor universitar. Novac George îl cheamă și mi-a trimis o fotografie împreună cu soția lui, un moment de reculegere la sicriul lui Nicu Covaci, un sicriu alb pe care scria Nicolae Covaci. A fost înmormîntat pe 7 august în Cimitirul Eroilor din Timișoara.
El a fost un simbol, iar apropierea mea de ei s-a făcut, poate, și prin talentul extraordinar al unui dintre libretiștii lor, poetul Șerban Foarță – Cantafabule și toate astea. Pe Șerban Foarță l-am cunoscut bine, ne întîlneam la festivaluri de șah la Herculane. Eu cred că e unul de cei mai mari poeți în viață din România. El a intuit valoarea lui Covaci, a grupului Phoenix, a venit firesc către ei și, iată, cum s-a născut legenda și de acum încolo legenda va străluci peste ani. Pînă la urmă, Phoenix face parte din istoria spirituală a nației noastre la momentul contemporan, modern.
Așa cum am crescut cu Beatles, așa am crescut cu Phoenix. Și țin minte primul film care li s-a făcut celor de la Phoenix, cu balada aia, iar ei aveau păr mare și le-au strîns părul și îi filmau din diferite unghiuri ca să nu se vadă că au păr mare, că așa era groaza comunistă – să nu ai păr mare și pantaloni evazați. Întotdeauna, pentru mine, a vibrat această emblemă Phoenix, așa cum pentru englezi au fost Beatles, așa pentru mine au fost cei de la Phoenix. Și, pe undeva, făceam eu o paralelă între liderii de la Beatles, de exemplu, Nicu Covaci ar fi fost echivalentul lui John Lennon, iar Baniciu a lui Paul McCartney. Fără să vreau, așa, în subconștient, dar ei rămîn și îți amintești de ei și, fără să vrei, fredonezi fraze muzicale atît de cunoscute. Lumea cînd se întâlnește la o petrecere, imediat <Andri Popa>, <Hei, tramvai>, cîntece cunoscute… sînt oameni care și-au dedicat doctorate și masterate pe oferta, eu știu, culturală, reprezentată de ce a însemnat Phoenix-ul ca idee, ca formațiune și ca acțiune, pînă la urmă”. Mihai Pînzaru PIM. (Foto: Pagina de Facebook a artistului)
