Expoziția <Alchimia luminii> marchează 22 de ani de la moartea artistului Mihai Cismaru și este expusă pînă pe 18 ianuarie la Muzeul de Istorie din Suceava. Se pot admira lucrări care nu au fost expuse public pînă acum, lucrări care sînt incluse într-un catalog coordonat de curatorul expoziției, Damian Florea. Catalogul a fost tipărit la Editura Karl A. Romstorfer, care aparține Muzeului Național al Bucovinei, condus de Emil Ursu. Domnul Florea, curatorul, ”prieten al artistului, admirator și colecționar al domniei sale”, a spus despre autorul lucrărilor:
”Mihai Cismaru e un caz special, un paradox. Urmează facultatea de Arte la București, în clasa Baba, alături de colegi mult mai cunoscuți actualmente. Îi pomenesc aici pe Ștefan Cîlțea, pe Sorin Ilfoveanu, Sorin Dumitrescu, care ne-a părăsit anul trecut, și Zamfir Dumitrescu, care a fost chiar și președintele Uniunii Artiștilor Plastici și care nu mai este. Deci, paradoxul este că Mihai Cismaru era cel mai bun dintre ei. N-o spun eu, ci au spus-o rezultatele școlare, a terminat șef de promoție. Bun, nici ăsta nu e un argument pentru a merge mai departe… Dar, totuși, e un reper. Și nu numai asta, arta lui, debutul a fost fulminant, oamenii l-au promovat, găsiți în parcursul catalogului cîteva exemple, n-am vrut să fie doar un catalog de expoziție, ci merge pînă acolo încît mai conduce cititorul și iubitorul de artă spre lucruri mai de amănunt. Deci, reviste importante îl publicau, vă dați seama, la nivelul anilor ’70. Critica l-a primit cu brațele deschise pînă cînd, la un moment dat, în anii ’80, artistul pune capăt acestor ieșiri în presă. S-a retras din spațiul public, n-a mai expus niciodată de atunci. Expusese în grupul celor patru pe care i-am pomenit, și, de atunci, din anii ’80, n-a mai expus. Ăsta ar fi un răspuns pentru uitarea care s-a lăsat peste opera lui. De ce s-a retras? Sînt multe de spus, nici eu nu știu de ce a făcut-o. (Așa sînt artiștii, mai greu de înțeles). Dar se vede treaba că i-a adus un prejudiciu, și nouă, pentru că, iată, că eram lipsiți de informații, eram lipsiți și de operele lui pe simeze, pentru că oamenii care l-au colecționat s-au legat de el, nu i-au mai dat drumul să circule, pentru că, avînd în vedere că nici cererea nu exista, ăsta este cercul vicios…
Mihai Cismaru este unul dintre artiștii importanți ai istoriei artei românești. În momentul ăsta, oamenii pot să judece, pentru că noi am adus pe simeze, și în acest catalog, opere ale artistului din toată perioada, de la debut pînă în 2003, cînd ne-a părăsit. Sigur, pentru a exemplifica sau pentru a arăta parcursul lui, am adus în această expoziție și o lucrare a maestrului Baba, profesorul lui, și o lucrare a marelui Ștefan Luchian, pentru a arăta parcursul și exercițiul făcut de acest mare artist contemporan.
Mihai Cismaru n-a încercat să fenteze, n-a încercat drumul scurt, pentru că orice făcea alegea drumul cel greu. Nu știu dacă e bine acum, dar așa sînt șefii de promoție. Deci, alegea drumul cel greu, de la pictură, de la artă… fiecare tablou era un nou început. Nu alegea rețeta, pentru că ar fi putut după o viață de exercițiu să aibă rețete cîștigătoare și să meargă… nu putea, nu exista. Probabil că nu e numai el, toți artiștii de vocație, toți marii artiști trebuie să facă asta, să se redescopere de la fiecare pînză, să facă ca și cum e un început.
Și-au dat mîna instituții importante pentru realizarea acestei expoziții. Lucrările lui Mihai Cismaru se găsesc în Muzeul Național de Arte a României, Muzeul Național de Arte Contemporană, Muzeul de Arte Vizuale Galați, Muzeul Național al Bucovinei și așa mai departe. Aceste lucrări au fost achiziționate încă dinainte de ’89. Deci, gîndiți-vă că el a semnalat că este un mare artist și asta încercăm să dovedim prin expoziția asta. Sigur, e un paradox, cum am spus. E o discuție, înainte de Revoluție, la sistemul de învățămînt artistic universitar erau cinci-șase locuri. Acum… gîndiți-vă că sînt mai multe facultăți în diferite universități din țară în care, nu știu să vă spun acum, dar oricum, două-trei-patru grupe, vorbim despre zeci de studenți, dacă nu sute… În această, nu vreau să-i spun inflație, pentru că, pînă la urmă, poate să rimeze cu vocație, dar în această inflație-vocație vă dați seama că ceilalți, care nu au voce, care e normal să fi fost și retrași din proprie voință, pe ei se pune praful. Cei care sînt acum au la dispoziție o grămadă de mijloace de promovare care nu au existat înainte și privitorul, eu știu, admiratorul de rînd, cetățeanul, are de ales în zona asta. El nu poate să discearnă… de unde să știe de Florin Niculiu, de exemplu, pentru că nu vreau să spun că Mihai Cismaru trebuie ținut de cărucior să meargă. Nu, el merge cu fruntea sus înainte. Deci, au de ales. Toți se prezintă, toți sînt mari artiști. Poate că unii chiar sînt. Mă refer la cei care pot și beneficiază de această promovare sau de această putere de a se promova. Aici trebuie să intervenim noi care, să zicem, ne-am dedicat timpul învățăturii și studierii”.
