”Mie mi se pare că ce s-a întîmplat la spitalul <Sfîntul Pantelimon>, în afara procesului în sine, ceea ce s-a întîmplat acolo, ca și rezolvare, putem vedea cum s-a finalizat, adică din asta putem trage o foarte mare concluzie despre ce s-a vrut și ce s-a întâmplat, de fapt. Dar evenimentul este doar o poză a încrederii cetățeanului în personalul medical. Adică nu s-a întîmplat nimic cu evenimentul ăla care să schimbe opinia, aia era deja opinia. Adică, noi nu sîntem bine priviți. Și aici vorbesc de tot personalul, adică de la asistenți, infirmieri, pînă la medici, pentru că așa s-a clădit și așa a fost istoric. Și acum, noi, cumva, încercăm să reparăm, dar e mai greu…
Eu zic că atitudinea… acum s-ar putea să deranjez, dar eu îmi zic părerea. Zic că atitudinea rigidă față de pacient e de dinainte de `89. Pentru că atunci erau foarte bine încadrate statuturile. Și, într-adevăr, da, medicina era obținută greu ca și admitere, ca și profesie. Și atunci, cumva, exista un grad de, hai să-i spunem, aroganță din partea medicilor. (…) După `89 s-a dus în cap sistemul financiar. Nici înainte nu era grozav, că un șofer, cum era bunicul meu, de camioane, tiruri și așa mai departe putea să cîștige mult mai bine deît un medic. Legal. Numai că remunerația, știm foarte bine cum era înaintea de `89, se compensa cu diferite lucruri. După `89 și remunerația a picat în cap, s-a devalorizat banul și mai tare. Băieții deștepți au învățat să facă bani și a rămas frustrarea asta a medicului, pentru că nici nu se mai compensa cum se compensa înainte. A început să vină o anumită compensare extra, cum s-au obișnuit și cum încercăm să ne dezobișnuim, cu atențiile, compensare care a mers haiducește, aș spune, pînă prin anii 2000. În anii 2000, ușor, au început să apară <privatele> și colegii au început să pună în balanță risc și beneficiu. Și, cumva, după aia… <parcă nu m-aș mai duce să mă risc, aș putea sa compensez un pic financiar din partea de privat>.
Acum, aș putea să spun că e destul de bine, dar, într-adevăr mai sînt probleme. Probleme de comportament lăsate de atunci. Și mai sînt, dar văd o diferență mare numai în ultimii 10 ani de cînd lucrez eu, despre atenții, că nu se mai întîmplă des. De exemplu, sînt secții, pot să vă zic sigur că sînt secții întregi la noi în spital (Spitalul Clinic Județean Suceava – n.r.), care nici măcar nu admit așa ceva. Și oamenii pot să confirme, pentru că, de obicei, cînd apare o publicație sau se scrie despre un medic, cel mai bun feedback e opinia publică din presă. Eu vorbesc de mase de comentarii. Pentru că un comentariu răutăcios poate să vină de la oricine pentru oricine. Dacă sînt 1.000 de comentarii și 900 spun asta… Dacă spune unul, e nebun. Daca spun o mie, e chestionabil. Și asta e.
Nu avem educația și sprijinul social de a respecta profesia asta. Zicea cineva foarte bine, am citit un articol, sînt tot felul de filme care încurajează sistemul medical de la <Doctor Queen> înainte, <Doctor House>, <Grey`s Anatomy>, <New Amsterdam>, <The Good Doctor>… toate filmele, cumva, arată cît de interesantă și ce provocări sînt în profesie. La noi, avem un singur film, e <Moartea Domnului Lăzărescu>, care evidențiază cît de rău e sistemul românesc. E vechi, dar nici altul nu mai avem. Adică, în principiu, nu încurajăm încrederea în profesie și asta mi se pare cea mai mare greșeală: să te duci cu neîncredere. Societatea ar trebui să încurajeze această încredere. Ar trebui plecat, cred, de la sistemul de învățămînt la început, ca de mici să capete încredere în serviciile publice, poliție, pompieri, salvare, medici… Pompierii stau bine în sondaje, dar ei au muncit puțin la treaba asta. Îmi aduc aminte din copilărie, că și tata era în activitate (tatăl medicului, Lucel Lulciuc, a fost colonel de pompieri – n.r.), că pompierii, la Zilele Orașului, erau acolo, mai urcau copiii un pic în mașină… adică, ei făceau lucrurile acestea de promovare cînd încă nici nu exista promovarea. Aveau cărticele, că le am și eu acasă, se dădeau prin școli, scria în ele să nu ne jucăm cu priza… chiar au fost prezenți în viața copiilor. A venit din urmă aprecierea pentru ei. Ar trebui mai multe <Uși deschise>, mai multe proiecte prin care, noi, medicii, să ne implicăm la școli cu programe de resuscitare, cu programe de înștiințare… (…) Trebuie, cumva, mobilizați mai mulți oameni cu pregătire, cu materiale, care să se ducă și să facă lucruri. Vina e de ambele părți, dar aici cel care este pus într-o lumină mai proastă ar trebui să pluseze un pic. Adică, medicul. Noi ar trebui să ne agităm mai mult, să ne străduim mai mult, să arătăm că nu-i așa. Și cu cît o să facem lucrul ăsta, cu atît o să mulțumim mai multă lume și generațiile astea o să se spele pe mîini și, atunci, în 20-30 de ani, cu siguranță, cifra asta va crește. Și inițiativele să știți că se întîmplă, adică sînt echipe foarte bune în Colegiul Medicilor care fac treabă foarte bună, sînt echipe foarte bune în spital care-și fac treaba foarte bine și creează încredere.
(Cît despre aroganța medicilor), aici nu mai ține doar de profesie, ține și de cei șapte ani de acasă și educația de după. Aici, impactul, cumva, e mai mare emoțional la medic decît la celelalte profesii, pentru că tu vrei să fii înțeles. Vrei mai puțin să fii înțeles cînd îți bate o planetară, dar vrei să fii mai mult înțeles cînd îți bate o <planetară>, anatomic, la șoldul drept. În principiu, cînd te doare, e problema mai mare și trebuie o sensibilitate mai mare din partea prestatorului. De asta oamenii sînt mai agresivi și au mai multe cerere din partea asta, pentru că vorbim de ceva ce-l privește personal și e vorba de sănătatea lui.
(S-au făcut niște cursuri la Spitalul Clinic Județean Suceava de comunicare, cu vreo doi ani în urmă), iarăși zic, ține foarte mult de temperament. Care era interesat de partea asta, a și prins cursul la el. Așa și evoluezi, comparîndu-te pe tine cu tine. Deci, în principiu, orașul Suceava și cetățenii orașului Suceava și ai județului compară Spitalul Județean Suceava cu Spitalul Județean Suceava. Cum e la noi și cum a fost. Vechi și nou. Adică, omul stă aici în comunitate și vede cum a fost și cum este. Sper că e mai bine. Eu văd o îmbunătățire, dar dacă ne-am uita și peste gard să vedem ceea ce se întîmplă prin proximitate, prin celelalte județe, te întorci acasă și zici <bogdaproste>. Adică, doar cei, cum ziceam eu că marea majoritate sînt oncologici, cînd se întorc din restul țării, cînd se întorc înapoi, atunci apreciază că la noi chiar e răbdare să se vorbească cu ei. Limbajul și blîndețea cu care se vorbește e cu totul alta. Comunicarea este o chestie de bun simț, dar este un pic de tehnică psihologică cu care poți să dăruiești o informație ca să fie <încasată>. În primul rînd, de exemplu, mie îmi place să îmi desfășor activitatea, și așa mi-ar plăcea și dacă ar fi la stat, într-un loc frumos. De exemplu, cînd un pacient încasează o veste proastă, e bine să nu fie spusă pe un hol, eventual între alți pacienți, și gălăgie, și tărgi, și… Într-un cabinet care arată bine, față în față, între patru ochi, un mediu destul de relaxat… Timpul… nu poți să zici o veste proastă într-un minut. Trebuie sa-l iei pe ocolite, aș spune, pur și simplu, din discuție îl testezi, ca să vezi cum primește informația, pînă unde poți să întinzi coarda. Dacă are momente de plîns, îl lași să se descarce și continui. Folosești cuvinte mai acceptabile… adică, în loc de metastaze, poți să spui că au apărut diferite formațiuni și în alte părți ale corpului care sînt legate de formațiunea de bază… și discuția trebuie să se termine cu faptul, mai ales, vorbesc strict de oncologici, că aici lucrez în alte arii, trebuie să se termine cu faptul că fiecare caz e individual, sînt niște statistici, dar sînt doar cifre, fiecare caz bate statistica în bine sau în rău, nu există… Trebuie date exemple pozitive, exemple negative și trebuie o concluzie, și apoi încurajat să meargă mai departe”. Cătălin Lulciuc este medic primar Radiologie și Imagistică Medicală Terapia Durerii. Competențele sale sînt: Diagnostic imagistic CT, ultrasonografie și IRM Imagistică Oncologică, Radiologie Intervențională Oncologică, Radiologie Intervenționala Vasculară și Neuroradiologie. Doctorul lucrează la Spitalul Clinic Județean Suceava și la Clinica ”Nord“.
