”Aș fi preferat să mai fiu în activitate și simt lipsa serviciului cîteodată. Mi-am iubit meseria și mi-am iubit concetățenii. Am pus mai presus societatea și am avut chiar reproșuri din partea colegilor, pentru că, deși uneori adevărul era undeva la mijloc încercam ca vina să o iau eu ca polițist. Trebuia să fac mai mult: să previn, să iau măsurile mai din timp sau ceva de genul ăsta. Mă doare că nu sînt acolo, că poate aș fi venit cu anumite soluții. Mi-a plăcut mai mult ca șef al Inspectoratului de Poliție Suceava decît ca adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Ca șef al Poliției Județene ești managerul unei societăți puternice cu de toate. La nivel central ești 24 de ore din 24 cu mîna pe telefoane. Cînd am fost adjunct era perioada în care România se pregătea să intre în Uniunea Europeană: proiecte, legi, armonizarea cu aquis-ul comunitar, cu genți, cu traducător, la Bruxelles și înapoi. O muncă de scrib care trebuia făcută pentru a ne lua pașapoartele de Uniunea Europeană. Atunci, la nivelul Inspectoratului General am înființat o direcție specială cu ajutorul regretatului Radu Timofte (fostul șef al SRI – n.r.), respectiv o unitate de filaj, de ascultare, de interceptare în lupta cu contrabanda, cu traficul de ființe umane, cu traficul de droguri… Am dat niște lovituri uriașe. În perioada aia mi-am adus contribuția directă la prinderea unuia dintre cei mai mari traficanți. De asemenea, să nu uităm nici contribuția Poliției de Frontieră la recuperarea cîtorva brățări dacice. A fost o acțiune de două-trei luni de zile în care s-a stat cu oameni în munți, cu ascultare, cu filaj, ca la carte”. Generalul în rezervă Vasile Moțoc.
