Domnilor ziariști,

Subsemnatul Ioan Balan (Nelu, pour les connaisseurs), deputat al PNL în Parlamentul României, apreciez interesul pe care îl manifestați față de persoana mea și față de problemele pe care cu competență și bune intenții le ridic în permanență, după cum chiar dumneavoastră ați arătat în ultimul număr al Jupânului, în articolul „Lumea doar asta așteaptă”.

Ei, aici ar trebui poate detaliat, întrucît este vorba de cultură, iar cultura are nenumărate zone de interes. Dar așa e, aveți dreptate: așa cum ați spus, merită să încerc a-l convinge pe ministrul Culturii de la noi, dl. Lucian Romașcanu, să promoveze „la pachet” obiectivele culturale din Bucovina întreagă, adică asta românească, din care vă scriu eu, și cea de dincolo, din actuala Ucraină. Protocolul de colaborare cu omologul ucrainean va fi însă nițel mai greu de semnat, întrucît din motive de securitate personală, ministrul ucrainean este deocamdată greu, chiar imposibil de găsit. Pe surse am fost informat că s-ar ascunde într-o pivniță, ba încă și deghizat în florăreasă. Dar cînd se va arăta, fiți siguri că dl. Romașcanu îi va propune parteneriatul respectiv. În fond, în probleme de cultură, de Ucraina ne leagă cultura păpușoiului, grîului și barabulei, la care ei sînt mai buni ca noi. În schimb, se pare că îi surclasăm la sfeclă, de unde și supremația noastră, aș zice mondială, la samahoancă, atît în privința calității, cît și a cantității. De altfel, asta e zona în care se pot demara programe de schimburi culturale fără număr, la paritate absolută: litrul de samahoancă din cultura de sfeclă pe litrul de vodcă din cultura de cucuruz. Păi dv. ați scris, citez, că „Lumea doar asta așteaptă”. Ce să aștepte dacă nu asta!?

Deputat Ioan Balan, veghind cultura an de an