Domnilor ziariști,

Subsemnatul, Ion Lungu, primar în exercițiu multiplu și repetat, ba chiar și în curs de o nouă recidivă, mă simt obligat față de cititorii dumneavoastră, adică de votanții mei din precedentele mandate, precum și din cele trei – patru viitoare, dar și întru respectarea purului adevăr, să vin cu cîteva precizări și completări la articolul dumneavoastră de pe prima pagină a ultimului număr din Jupânu`, intitulat „În loc de salut, o întoarcere de spate”. În mod evident, această infamie tipărită este „sponsorizată” de adversarii mei din toate partidele adverse, în traducere liberă asta însemnînd mită. Din nefericire o să vă las liberi, fiindcă la ce viteză are justiția de azi voi mai prinde încă vreo cinci mandate pînă să se dea un termen la acțiunea penală pe care ar trebui să v-o intentez. Norocoșilor!

Trecînd la conținut, adică la disponibilizările din trecut, pe cînd eram la CCH, devenit Ambro, comparate cu vădită rea intenție cu cele viitoare, de la Primăria pe care cu competență o conduc de aproape două decenii, trebuie reținut că mai toți disponibilizații din trecut, de la CCH, după ce au cîștigat aproape pe bandă rulantă concursurile de angajare (pe bază exclusivă de competență, desigur) la Primăria Municipiului Suceava, acum vor fi re-disponibilizați, cel puțin o parte din ei, ceea ce ne ușurează sarcina: mie, că deja le-am explicat pe vremuri de ce trebuie făcută disponibilizarea, iar lor că deja s-au obișnuit. În plus, anii care s-au așternut, i-au făcut pe toți mai înțelepți, pe principiul ciocu` mic!… ceea ce vă urez și dumneavoastră!

Că dacă dă Domnul și mai cîștig o dată, zău că alegătorii mei vor face ordine în redacția dumneavoastră. Nu-i o amenințare. Dar în vremurile astea tulburi, nu vedeți cum pornesc din senin războaie și iau foc redacții de la te miri ce? De la o țigară stinsă aiurea, de la o baterie de telefon defectă… iar dacă în final tot ați pomenit de întors spatele, să știți că mai degrabă lumea întoarce… partea aia la un ziar care nu le place fiindcă se ia de primarul lor decît la un primar bun!

Primar Ion Lungu, la încă trei mandate sperînd s-ajungu