Dacă s-ar fi făcut sondajul n-ar mai fi fost balotajul

Meciul dintre cei doi candidați PSD pentru funcția de candidat al partidului pentru postul de președinte al Consiliului Județean Suceava, subprefectul Florin Sinescu și George Șoldan, s-a terminat la egalitate: 23 – 23. Nu au fost prelungiri și nici lovituri de departajare, iar finala se va rejuca pe 26 mai 2023. Pînă atunci, cei doi candidați vor continua să bată pe la ușile primarilor PSD cu basca în mînă rugîndu-i să le acorde votul. Înainte de votul de vineri, 19 mai, favorit ar fi fost domnul Șoldan, conform promisiunilor primite din partea primarilor, însă, iată, unii dintre ei au fost răzgîndiți, cum se spune. Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat după aflarea rezultatului votului: „Ambii candidați sînt valoroși. Repetăm alegerile pentru desemnarea candidatului nostru la președinția Consiliului Județean”. Valoroși, valoroși, dar chiar atît de egali ca valoare? Așadar, la PSD avem balotaj. Nu s-ar fi ajuns la această situație dacă s-ar fi procedat ca în cazul candidaturii pentru municipiul reședință de județ. PSD a făcut un sondaj la nivel național să vadă care sînt candidații cu cele mai mari șanse să cîștige primăriile capitalelor de județ. La Suceava a ieșit economistul Vasile Rîmbu, pe care PSD l-a și anunțat drept candidat. În schimb, la Județ s-a stabilit ca primarii partidului să aleagă candidatul.