Cursurile de conducere defensivă

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a solicitat Ministerului de Interne și Prefecturii Suceava revenirea la vechiul sistem de organizare a examenelor pentru obținerea permisului de conducere, care permitea desfășurarea acestora, prin rotație, în mai multe orașe din județ.

Bună idee. Însă, dat fiind faptul că domnul Negrea reprezintă partidul pe care îl reprezintă, ne așteptam ca acesta să contribuie și la mai buna pregătire a cursanților. Cum? Prin invitarea la Suceava pe banii partidului a lui Titi Aur, care să predea niște cursuri de conducere defensivă.

PeD`ale Carnavalului