Elevii din cele trei clase de-a IX-a de la specializarea Silvicultură de la Colegiul Silvic <Bucovina> din Cîmpulung Moldovenesc au ales să poarte uniformă începînd de anul acesta. Directoarea instituției de învățămînt, Alina Cuciurean, s-a declarat, la Radio Top, încîntată de acest lucru și a spus că ”nu se aștepta că va prinde ziua în care să vină elevii și părinții și să spună că doresc să poarte uniformă”. Subiectul uniformelor școlare a fost abordat la Radio Top într-o emisiune și cu profesoara Gabriela Scutaru, directoarea Centrului de Excelență în Educație de la Suceava:
”De regulă, în aceste situații trebuie să existe o scînteie care să nască o idee. Un lider care să spună: <Uite ce frumos ar fi dacă am avea o uniformă!>. Și să știți că cei mai mulți după aceea adoptă aceeași atitudine. Dar să vină de la ei (nu să fie impus de profesor sau părinte). Colegiu Silvic avea uniformă pe vremuri. Așa că, într-adevăr, ar fi foarte frumos. Cu siguranță au fost influențați și de Colegiul Militar. La Colegiul Național <Ștefan cel Mare> încă este uniformă, este cod vestimentar. Dar, oricum, încercăm să se respecte cît de mult, chiar dacă uneori ei se mai revoltă că trebuie să vină uniformă la școală, își mai împrumută unul altuia jacheta sau vestuța. Se întîmplă, s-a întîmplat întotdeauna, și cînd eram noi elevi, asta e partea a doua, dar se respectă. Uniforma este cu emblemă.
Dacă i-ați vedea cîteodată pe elevi în uniformă… Sînt atît de frumoși în uniformă, cum nu vă puteți imagina… Și culmea este că poate ei acum apreciază mai mult sau mai puțin, pentru că sînt foarte tineri. Am avut o întîlnire de promoție de ceva mai multicei ani la școală și am remarcat faptul că cei care au venit, au venit toți cu emblemă. Și-au făcut toți emblemele lor vechi, de pe vremuri, și toți au purtat acele embleme în dorul uniformei din liceu”.