”Noi, cu precădere, am ales să aducem înainte capodopere ale muzicii corale românești sau mai bine zis versuri cunoscute puse pe linii melodice sau preluări folclorice în varianta academică. De exemplu, avem <Cîntă cucu>, noi avem o varianta scrisă de Tudor Chiriac pe opt voci, varianta academică, zicem noi. Sau <La oglindă>, pe versuri de Tudor Arghezi. Piesele, în general, sînt cunoscute pentru iubitorii de muzică cultă și de frumos, iar interpretarea prin coriști și soliști pe care îi prezentăm sper să aducă multă fericire și bucurie. Avem și colegi din Iași, și din Botoșani, care vin săptămînal, o grupă numeroasă care ne ajută, din Suceava și din Fălticeni, avem colaboratori din Siret. Cinci orașe. Baza este din Suceava. Corala <Ciprian Porumbescu> este din Suceava ca bază, însă am devenit un magnet pentru iubitorii de muzică corală și iată că și prin astfel de proiecte reușim să aducem oameni valoroși, din ce în ce mai valoroși, în proiectele noastre. Sînt ingineri de tot felul, profesori, învățători ș.a.m.d. Avantajul pe care îl presupune un corist neșcolit este faptul că ascultă cu atenție ceea ce învață de la dirijor sau de la oamenii cunoscători și noi punem în primul și primul rînd suflet în ceea ce facem. Adică nu doar executăm partiturile, ci și le trăim, pentru că ne place cu adevărat și nu sîntem obligați să facem acest proiect, ci pur și simplu trăim toții la unison bucuria asta a cîntării împreună”. Ionuț-Vichentie Ilisoi, managerul Coralei ”Ciprian Porumbescu” și președintele Asociației „Sing Bucovina”. În fiecare week-end și cu ocazia sărbătorilor religioase mari, Corala susține concerte în aer liber, în municipiul Suceava.






