Copiii și juniorii, bazele unei piramide solide

CSU Suceava este principalul rezervor din care se alimentează loturile naționale de handbal de juniori și tineret, dar clubul universitar are jucători și la Naționala mare. Naționala de rugby a României a ocupat locul V la Campionatul European de Rugby U20, iar șase dintre jucători au fost formați de Liceul cu Program Sportiv Suceava, a cărui echipă este dublă campioană națională. Profesorul universitar doctor Petru Ghervan este coordonatorul loturilor din cadrul CSU Suceava.

(E îmbucurător, domnule profesor Ghervan, că pe lîngă tinerii jucători pe care îi promovează Suceava la handbal, șase băieți de la Suceava formați de LPS au jucat la Campionatul European din Cehia și s-au clasat pe poziția a V-a. Deci, și handbal, și rugby). Da, vedeți, asta este, pentru că și noi, handbalul, tot așa am pornit, cu muncă serioasă la juniori, cu zeci de ani în urmă, să spunem în anii 90-95, pînă în 2002, de exemplu, eu am lucrat la juniori, după 2002 am lucrat doar la seniori, cu copiii pe care i-am crescut de la juniori, dar au fost copii nu doar așa ca să facă un sport, să practice un sport. Au fost copii campioni naționali, multipli campioni naționali, de la juniori 3, juniori 2, juniori 1 și componenți ai loturilor naționale. Același lucru îl face rugby-ul acum, același lucru îl văd foarte bine și la volei, acum, și mă intersectez de multe ori cu ei și apreciez munca pe care o fac tinerii antrenori, dar unii nu sînt chiar așa de tineri, dar o muncă extraordinară care ce înseamnă? Să pui bazele solide ale unei piramide sportive, la copii și juniori, pentru că asta înseamnă să ai mult mai mari șanse să depistezi sportivi valoroși care să ajungă cît mai sus după aceea. Și pe care, dacă poți îi ții acasă faci cu ei în continuare, dacă nu, nu. Își găsesc un drum în viață, pentru că sportul îi călește și activitatea sportivă nu înseamnă doar performanță obținută sau performanță ratată. Nu. Sportul de performanță înseamnă o muncă zi de zi care îți schimbă comportamentul, îți schimbă gîndirea și te face un om responsabil. Asta e cel mai important”.