”Bunicul meu a făcut opt ani de lagăr la ruși, a făcut războiul. A venit acasă omul, a scăpat, pentru că nu oricine scăpa din lagăr din Siberia. Și-a făcut gospodărie, și-a făcut casă în Solonețu Todireștilor și a avut patru fete, nici un nepot, nici un băiat. Eu am fost primul lui nepot. De la un an și jumătate, toată copilăria mi-am petrecut-o la Soloneț, în Todirești. Pe bunicul meu îl chema Galaction, Grosu Galaction, dar prescurtarea numelui era Tuță. El mi-a insuflat dragostea pentru pescuit, pentru natură. Multe am învățat de la el și nu în ultimul rînd pentru mine a fost o carte de istorie deschisă, fiindcă mi-a povestit multe, multe, cîte a îndurat și cîte a pățit în război și în lagăr. De la dînsul știu cam cîte parale fac rușii. Vă spun chiar cu o emoție nedisimulată că recent m-a sunat mama și mi-a zis că a făcut curățenie prin niște sertare la bunica acasă și a găsit o scrisoare de-a bunicului meu din lagăr. Imediat i-am spus mamei că pentru mine, pentru sufletul meu, este pur și simplu un document pe care nu știu cîți mai au șansa să-l aibă. Voi lua legătura cu managerul Bibliotecii <I. G. Sbiera>, Gabriel Cărăbuș, să văd cum pot conserva cel mai bine documentul din lagăr trimis bunicii de bunicul meu. Din nefericire trăim vremuri de război, iar pentru mine acea scrisoare este o parte de istorie, un crîmpei al istoriei pe care am avut șansa să-l cunosc. Pe bunicul meu nu l-a învins războiul, nu l-au învins ororile războiului, nu l-a învins lagărul. Bunicul meu a făcut infarct și s-a stins din viață la 72 de ani. În casa de la Soloneț a copilăriei mele deocamdată nu mai e nimeni, însă toată familia ține la acea casă. La Soloneț este inclusiv mormîntul tatălui meu, care s-a prăpădit la 46 de ani. Sînt legat de acele locuri. Acolo îmi este copilăria, acolo îmi sînt prietenii adevărați. Este o încîntare pentru mine să mă văd cu copiii cu care mergeam cu vacile la păscut”. Profesorul Ovidiu Milici, consilier al primarului Sucevei, Ion Lungu.
