Asfaltări în ritm de mama melcului

În săptămînala conferință de presă, primarul Sucevei, Ion Lungu, a vorbit și despre planul de reparare a străzilor: „Sperăm să reparăm cît mai multe străzi din cele pe care le avem pe lista de priorități. La acest contract vorbim doar de reparații. Vom mai avea și alte lucrări, dar pe investiții sînt cinci străzi care sunt scoase la licitație, iar una trebuie să se finalizeze chiar în aceste zile – strada Dragomirna”. Domnul Lungu a subliniat că materialele s-au scumpit, ceea ce înseamnă că cele 10 milioane de lei alocate pentru străzi au ”intrat la apă”, ceea ce înseamnă mai puține drumuri refăcute: „Este clar că trebuie să ne restabilim prioritățile la reparații străzi. Din păcate, vom putea face jumătate din cît ne-am propus, având în vedere că s-au dublat prețurile”.

Din nefericire, e greu de crezut că se va face și jumătate, pentru că iată care este componența asocierii de firme care a cîștigat licitația: FlorConstruct, SUCT și Autotehnorom. Despre Autotehnorom se știe că face lucrări de calitate, numai că le face la reluare.

Să luăm cel mai recent exemplu, cel al drumului județean care pleacă de la Dolhasca, trece pe la Suceava și ajunge la Dărmănești. Lucrările ar fi trebuit încheiate în primăvara acestui an, dar ele sînt realizate sub 50% și au fost blocate după ce contractul între firma de construcții și administrația județeană a fost rupt. Mai mult, cele două entități sînt în conflict juridic pentru o sumă importantă de bani. Aflată într-o situație delicată, este clar că, dacă înainte se mișca ca melcul, firma Autotehnorom se va mișca acum ca mama melcului, care este bătrînă și, evident, se deplasează mai greu.

BetoniEra capitalistă