Alexandru Moldovan, doctor al universității sucevene

Cu o Direcție de Sănătate Publică bleagă și cu o numire care nu are un ”spate” legislativ puternic, spitalele fac ce vor mușchii conducerilor lor. Degeaba s-a tot rugat managerul Spitalului Județean Suceava, doctorul Alexandru Calancea, care este și coordonatorul medical al unităților spitalicești în pandemie, de spitalele din Rădăuți și din Fălticeni să se implice mai mult. Pînă cînd situația epidemiologică nu s-a agravat, deciziile DSP și rugămințile domnului Calancea au fost zadarnice. Cum adică să ne comande șeful spitalului de la Suceava, și-au spus șefii spitalelor de la Fălticeni și Rădăuți, de parcă aceștia nu știu că trimit toate cazurile complicate la cel mai mare spital din județ. Cînd sînt cazuri greu de rezolvat Spitalul Județean e bun, dar cînd Spitalul Județean cere ajutorul pentru a se proteja astfel încît să poată trata tot felul de patologii se dezvoltă sentimentul de mîndrie patriotică medicală locală.

Pe acest fundal al orgoliilor nemăsurate și-a făcut intrarea în scenă prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, care a mers la spitalele din Rădăuți și Fălticeni unde a stat de vorbă și s-a fotografiat cu șefii acestora. După care a anunțat că cele două unități spitalicești se vor implica mai hotărît în activitatea de protejare a sănătății publice și le-a lăudat pentru tot ceea ce au făcut, fac și vor face.

În aceste condiții, doctorul Alexandru Calancea ar trebui să se retragă, pentru a-i lăsa locul de coordonator medical al spitalelor lui Alexandru Moldovan. Înainte de asta nu mai trebuie decît ca Universitatea ”Ștefan cel Mare” să-i acorde domnului Moldovan titlul de doctor.

CoorDonatorul de sînge