„Am fost la meciuri de fotbal în Anglia, însă la Liga a IV-a. Nu am prins nici un bilet la Premier League. Aș fi vrut să merg pe Anfield Stadium, la Liverpool, dar era foarte greu de ajuns, fiind la distanță, precum și de prins un bilet. Oricum, rămîne pe lista mea de dorințe să asist pe viu la un meci din Premier League. Asta este pe listă și trebuie să merg. Am mers într-un pub care era de prin anii 1800, fiindcă mi-am dorit să văd un <așezămînt> de genul acesta și a meritat experiența, mai ales că era implementată deja interdicția de a nu se fuma și era o atmosferă destul de liniștită. E copleșitor să te gîndești că acum peste 200 de ani acolo funcționa un pub. Era un pub cu mobilier vechi și foarte vechi, care mai avea ceva urme pe unii pereți, păstrate, conservate. Apoi, bîrnele. Tot felul de elemente foarte vechi erau păstrate, iar oamenii aveau ca un fel de ritual să meargă acolo să bea o bere. În Liga a IV-a din Anglia am avut un șoc. În 2010, abonamentul anual era 400 de lire sterline și la stadion veneau 16.000 de spectatori. Era o încrîncenare între ei, cum ar fi la Suceava cu Fălticeniul ori cu Rădăuțiul. Vin oamenii, își susțin echipele, plătesc abonamentele, chiar dacă nu reușesc să ajungă la meci. Ei plătesc exact în ideea de a susține echipa, întrucît echipa nu poate promova cu de la sine putere. Considerăm că anul ăsta va promova… Întrebarea e, cum? Prin efortul comun al celor din teren, al celor de pe margine și al celor din tribune. În Anglia, toate barurile cu profil sportiv aveau <n> televizoare foarte mari, orientate în așa fel încît oamenii să poată urmări diverse competiții. Este un cult în ceea ce privește sportul. Apoi, mă uit și văd Pink Floyd și Amy Winehouse (unele dintre afișele din postul de radio – n.r.). Omul aude ceva la radio și știe tot, fredonează tot ce-i acolo. Toți fac lucrul acesta, fac sport și cîntă. Că o fac bine sau mai puțin bine e altceva. Însă, asta-i baza de selecție principală. De-acolo pleacă și de-acolo se nasc valori, și pe teren, și pe scenă. Cu asta se îndeletnicesc englezii, iar cînd aveau meciuri acasă, în weekend-uri, cu o echipă din apropiere, mergeau cu mic, cu mare. Era un adevărat spectacol, un spectacol oferit în primul rînd pe teren, dar oferit în egală măsură și de al treilea jucător, tribuna. Al treilea jucător care se comportă fair-play. Au sisteme de monitorizare după incidentele care au fost cu ani și ani în urmă. Acum se iau măsurile foarte drastice și spectatorii sînt monitorizați cu privire la afluire și defluire, către și de la stadion. Acolo se merge cu copii, cu fete, cu soții, cu iubite și toți cîntă. Așadar, e un alt mod de a se manifesta. Mare parte dintre suporterii de pe <Areni> sînt copii de la diverse cluburi, de la diverse școli… Am certitudinea că acești copii au mai auzit tot felul de vulgarități. Dar, oare, chiar stadionul este locul unde trebuie să se întîmple lucrul ăsta permanent (cu referire la injuriile care se aud uneori din tribune la meciurile de-acasă ale echipei de liga a III-a Foresta, la care asistă doar cîteva sute de spectatori – n.r.)?”. Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, fost viceprimar al municipiului, făcînd o paralelă.