Alina Mihăescu, PR-ul teatrului sucevean, despre succesul repurtat de Teatrul ”Matei Vișniec” la festivalul din Stara Zagora, despre provocările traducerii unui spectacol cu umor specific românesc și despre impresiile lăsate de infrastructura culturală din Bulgaria, pe care o consideră un model demn de urmat:
”Am fost pentru a doua oară în Bulgaria, am fost prezenți în cadrul festivalului de teatru organizat de Teatrul Dramatic <Geo Milev> din Stara Zagora. Sînt, așa cum spuneam, la a doua ediție și noi sîntem la a doua participare. Am fost cu <Pădurea Asumaților>, spectacolul produs de teatrul nostru în stagiunea precedentă pe textul Alexandrei Felseghi, în regia lui Andrei Măjeri. Am fost primiți foarte bine, excelent și publicul a fost entuziasmat.
Într-adevăr, este un text cu umor specific…. <Pădurea Asumaților> e despre aceste <retreat-uri> care se tot prezintă pe net, în mod special tabere pentru feminitate, tabere pentru masculinitate, acest tip de comerț foarte specific zilelor noastre. Ei bine, acest subiect presupune un tip de umor și un tip de limbaj care, cred eu, este un pic mai greu de tradus, dar, în sine, subiectul există peste tot în lume. Aici ne-am pus noi un semn de întrebare – dacă va fi primit, gustat de public.
(Cum se face traducerea cînd mergi la o piesă care se joacă în altă limbă?)
În primul rînd, ne preocupăm noi, cei care organizăm, cei care am produs spectacolul, de traducere. Noi folosim întotdeauna o casă de traducere autorizată, nu încercăm cu programe sau alte chestiuni, tocmai pentru că traducerea e o treabă foarte serioasă. E vorba de nuanță. După ce ai traducerea textului se așază într-un program special, care oferă posibilitatea de a vedea slide-uri în ambele limbi, iar operatorul, cel care dă textul, aude textul jucat de actorii români, îl și vede scris în română, în paralel cu scrisul în bulgară. Pe sufita de pe scenă, pe cortină, sau în funcție de locul în care se proiectează, se vede doar varianta în bulgară, sau mai există și posibilitatea de a fi bulgară cu engleză, de exemplu, pentru că la un festival internațional există și posibilitatea de a avea spectatori străini. Operatorul face parte din trupa noastră. Secretarul literar face asta, pentru că știe textul, pentru că-l poate urmări cel mai bine, știe ce urmează, știe ce se întîmplă. Și, da, pentru a face această operațiune, în general, trebuie să știi limba în care se joacă spectacolul.
(De unde au mai fost trupe în Bulgaria?) Am sezisat că sînt din zona Balcanilor, erau din Serbia, de pildă, sau Teatrul Maghiar din Serbia, au fost din Muntenegru… Au concentrat spectacole din zona Balcanilor și cred că e o idee foarte, foarte bună, pentru că există un filon comun al genului de teatru care se întîmplă în această zonă. Poate că mai sînt și alte festivaluri care dau atenție Balcanilor, dar pare că acesta este unul nou, abia apărut în zona evenimentelor culturale, a găsit un filon neexplorat pe baza căruia știe să adune foarte bine trupe din Balcani. (Cum e sala?)
Din punctul de vedere al infrastructurii de spectacole, pot spune că Stara Zagora stă excelent. Ar trebui să fie un exemplu pentru noi. În ciuda faptului că nu e un oraș foarte mare, e un oraș foarte vechi, dar nu unul foarte mare. Cred că la număr de locuitori e cam cît Suceava, dar are o sală de operă impecabilă, foarte mare, foarte frumoasă și foarte bine renovată. Are o casă de cultură în care am jucat și noi acum, din nou, renovată, pusă la punct cu tot ce-i trebuie, utilată, nu-i lipsește absolut nimic. Și are, de asemenea, clădirea teatrului Geo Milev, această instituție teatrală care ne-a și invitat pe noi, care se află în momentul de față în renovare, deci nu e funcțională, pentru că e în șantier, dar este o clădire a teatrului clasică, să spun, similară cu Teatrul <Mihai Eminescu> din Botoșani. Au cel puțin trei săli aduse într-o stare de funcționare impecabilă, care pot fi folosite. Și sînt noi, spre deosebire de noi, care, iată, la Suceava ne luptăm cu toții să folosim sala Teatrului <Matei Vișniec>, care este și destul de mică și, un pic, aș spune eu, sufocată de toate evenimentele pe care Suceava, pe care publicul sucevean le așteaptă și le-ar înghiți, le-ar savura, dar e greu”. (Foto: Amedeia Vițega)
