Mihail Roller era un “om nou”, apărut după 23 august 1944. S-a impus în 1947, odată cu tipărirea manualul său. Era ilegalist, înscris în PCdR din 1933. Petrecuse un stagiu și în Partidul Comunist German (din 1927), unde intrase ca student la politehnica din Berlin. Se întoarce în ţară în 1934 şi este încadrat in redacția ”Scînteii”. E “ilegalist”, altfel spus, trăieşte in subterană. Este arestat de cîteva ori și băgat în puşcărie pe termene scurte. În PCdR existau mai mulți agenți ai Siguranței decît militanți. Redactează o broşură, “Istoria drepturilor omului”, apăruta în 1937, sub pseudonimul Rollea. În 1938 publică un volumaș cu titlul ”Contribuții la istoria socială a României”, despre greva generală din 1920. Tirajul a fost confiscat de Poliţie. Lucrează la cotidianul “Lumea românească” condus de Zaharia Stancu, care a făcut prostia să se lase finanțat de PCdR. Comuniștii vor să își impună linia pe banii lor. Nereușind se retrag din redacție, inclusiv Roller. În urma scandalului, Siguranța face arestări instigată de agentul ei, Zaharia Stancu. Ziarul primea bani de la PCdR, dar și de la Mihai Moruzov. I. Gh. Maurer, vicepreședinte al Consiliului de Administrație ştia bine asta, el asigura fluxul de bani. Mihai Roller scapă de închisoare fiind achitat de tribunal pe motiv de boală (avea diabet într-o formă gravă). În vara anului 1940 trece în URSS, rămîne aici pe toată durata războiului. În 1943 este chemat de Ana Pauker la Moscova. Revine în România în 1945. Urcă în ierarhia aparatului de propagandă PCdR. Ajunge un personaj cheie, un fel de expert în istorie al partidului.
Manualul de Istoria României din 1947 era o “citire” a istoriei românești prin dogma “luptei de clasă”. În paginile sale găsim nenumărate falsificări. Roller a tratat trecutul ca pe o ficţiune și a scris după interesele de moment ale tovarășilor, dar și ale Kremlinului. Influența lui a fost în acei ani mare, cu tot ce însemna onoruri, decoraţii, premii, funcţii. Se instalează în Cartierul Primăverii. În vara anului 1948, cînd se desființează Academia Română, devine membru plin în noua Academie. În 1949 primeşte premiul de stat alături de Mihail Sadoveanu și A.Toma.
Pe măsura ce priorităţile partidului se schimbă, influența lui Roller scade. Din istoric oficial al regimului devine după1956 o entitate neglijabilă în mediul academic. Manualul lui a fost retras din școli, biblioteci și librării. După moartea lui Stalin istoria oficială a devenit brusc alta. Tezele cominterniste au căzut în desuetudine, mai ales după raportul Hrușciov la congresul XX PCUS de demascare a cultului personalității lui Stalin. Mihai Roller a murit în 21 iunie 1958, una din zilele retragerii Armatei Roșii din România. S-a spus multă vreme ca s-ar fi sinucis. Ce ştim azi este că a murit la spitalul nomenclaturii, Elias. Documentul oficial menționează la cauza decesului – edem meningo-cerebral. Dar cît de corect este certificatul de deces? Foarte problematic. Exista un interes politic serios să dispară, era un martor incomod la multe ticăloșii de partid, era şi detestat de multă lume pentru că servise de piază rea. Cariera lui era terminată. Cei care se folosiseră de el pentru stalininizarea istoriei românești nu mai aveau nevoie de serviciile lui. A dispărut la momentul potrivit, ca într-un scenariu Mosfilm aprobat de Agitprop.
Miron Radu Paraschivescu visează de la începutul anilor `30 (n. 1911 – Zimnicea), cînd scrie în gazete de stînga, legale şi ilegale, o lume nouă, o lume comunistă. Are și altă pasiune: femeile. Principala idilă o are cu Loti Foriş, fosta nevastă a lui Ştefan Foriş, la acea dată şeful PCdR. MRP suferă în 1940 o dramă cînd Loti trece clandestin în URSS. După 23 august 1944 încearcă să scrie teatru proletcultist, fără succes. Devine în schimb lătrăul nr. 1 al presei de partid, cu articole ce îi apăreau frecvent în ”Scînteia” şi ”România liberă”. Se ilustrează cu pamflete otrăvite şi atacuri la persoană. Victima lui predilectă a fost atunci Tudor Arghezi. Arghezi avea vina de a fi considerat cel mai însemnat poet, după Eminescu. MRP rîvnea pentru el acest titlu. Aşa că se ilustrează în toate ocaziile ca un detractor acerb al lui Arghezi. Comicăria care a făcut să basculeze situaţia a fost că la percheziţia din casa lui Mihai Antonescu după arestarea acestuia s-a găsit o dedicaţie servilă pentru fostul ministru de externe pe cartea de poeme, ”Cîntece ţigăneşti”, dar şi o scrisoare din 1942 prin care îl ruga să îl numească ataşat de presă la Madrid sau Stockholm. Ca pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil C-tin Gheorghiu, etc. Ce opţiuni are MRP odată demascat şi acuzat de duplicitate faţă de partid? Cariera visată a fost compromisă. Povestea cu cererea adresată lui Ică Antonescu atîrna greu. Însemna pur și simplu dezertare de la lupta contra fascismului, trădarea cauzei. MRP era comunist, Ică nazist. Se gîndește să fugă în Brazilia, dar nu îl ţine mult, renunţă. Este judecat de Biroul Politic. Ca să scape simulează nebunia şi începe să petreacă lungi stagii prin sanatorii de boli nervoase. „Nebunii nu au pasiuni (sînt alienați – dedublaţi ), nebunia nu e inconstienţă fiindcă te prefaci – ci tocmai prin continua prefăcătorie conștientă. Mania asemănărilor/ Credeam că-s Eminescu)” (MRP – „Jurnalul unui cobai”, Ed. Dacia, 1994, p. 326). Simulează nebunia vreme de 20 de ani. Unii apropiaţi susţin că ar avea sifilis dobîndit în tinereţe, cînd frecventa bordelurile din Crucea de Piatră. Dar poate fi un zvon interesat lansat chiar de MRP. Cu banii cîştigati pe o traducere îşi cumpără o casă la Vălenii de Munte, unde se retrage ca să trăiască în afara viesparului bucureştean. Renunţă la mascaradă cînd apar primele semne de liberalizare. Scoate revista „Povestea vorbei” şi îşi publică la o editură pariziană „Jurnalul unui cobai”. Moare in 1971.
Ghiță Ionescu face parte din același cerc cu MRP. Radical de stînga, chiar comunist, marxist, avocat în procesul Anei Pauker de la Craiova. Nepot al lui C-tin Stere. Se învîrte în cercurile bucureştene comuniste cu Jules Perahim, MRP, Gheorghe Dinu (Ștefan Roll), Aurel Baranga, Luca Gherasim, C.I. Gulian. Opțiunea lui în fața tăvălugului sovietic: în 1946 defectează de la Ambasada Română din Ankara… Ştia ce regim urma să se instaleze la Bucureşti. Ajuns in Occident devine director al Radio Europa Liberă. A făcut în partea a doua a vieţii carieră ca profesor, predînd ştiinţa politică la Universitatea Manchester şi devine un politolog influent.
P.S.: Acestea au fost opţiunile pentru generaţia care a ajuns la maturitate în anii războiului.
Stelian Tănase
