Domnilor redactori,

Sînt subsemnatul Vlad Popescu Piedone, deputat în Parlamentul Republicii România din partea PSD, mai exact spus din partea Organizației Județene Suceava a PSD, condusă cu inegalabilă măiestrie și cu competență de cel mai priceput dintre toți liderii politici județeni, dl. senator Ioan Stan, care cu o intuiție ieșită din comun și-a dat seama că eu sînt omul cel mai potrivit pentru a candida pe listele județului Suceava, deși, o spun cu modestie, mai erau vreo 38 de județe care m-ar fi dorit pe listele lor. Modestia rezultă din faptul că recunosc cinstit că au fost și două județe, din cele 41 ale țării, care nu s-au înghesuit să-mi propună să candidez. Iar despre Capitala țării n-are rost să discutăm, întrucît este, cum spun cei care mai știu și cîte o limbă străină, fief-ul lui Tati, deci cum să mă bag eu peste el? Aaaa, dacă rămînea la pîrnaie, altfel se punea problema alegerilor, aș fi candidat la București, că virgulă Capitala fără un Piedone pe liste e ca Tottenham fără Drăgușin, ca să-nțelegeți și voi cum stă treaba.

Ei, și cînd să fie totul bine și la vară cald, hop!, veniți voi, Jupânii, cu articolul ăla infam de pe pagina I din ultimul număr, intitulat ”Un gard pentru afișele deputatului Piedone jr.”, al cărui sens chiar nu l-am priceput. Fiindcă mă criticați degeaba, întrucît amendamentele pe care le-am făcut eu la Legea Bugetului chiar au fost acceptate, spre creșterea nivelului de bunăstare a județului dvs., dar și al meu, că iar virgulă candidez din nou tot de aici, o să vedeți. Păi ce poate fi rău că în plenul Parlamentului s-a acceptat construirea gardului de la dispensarul din Bogdănești și de la Școala Manolea? Era mai bine fără ele? Să fi intrat urșii și pîrșii, și traficanții de toate alea peste gravide la dispensar și peste elevi la școală? Băăă, voi țineți cu ursul, așa-i? Ei, las` că mă pune din nou genialul lider de partid Ioan Stan pe liste și am să vin eu cu amendamente ca pentru ziariștii de la Jupânu` să se facă garduri betonate. Cum, unde? În jurul boxei acuzaților, că doar nu credeți că n-o să vă dau în judecată pentru sabotarea ridicării nivelului de trai în județul meu!

Deputat Piedone Popescu Vlad, avînd în proiect gard după gard