Subsemnatul Nicolae Ciucă, general, preș. al Senatului României, fost premier, viitor… (eeiii, lăsați, mai vedem, ne mai consultăm, mai negociem, nu-i nici o grabă, însă, oricum, chiar și de ar fi să mă pensionez, conform legilor în vigoare dar și a celor pe care le negociem la Bruxelles, cu U.E., și la București, cu cium… ăăă, pardon, cu partenerii de guvernare, dar repet, numai în strictă legalitate), mă declar ușor nemulțumit de textul care însoțește fotografia din pagina 3 a Jupânului de săptămîna trecută, în care apar alături de dl. George (pentru mine și alți cîțiva, pentru ceilalți Gheorghe, nu detaliez de ce) Flutur pe pîrtia Șoimul de la Gura Humorului, întrucît nu sînt prezentate marile realizări ale guvernării mele.
Ziceți dv. acolo că pe vremea cînd țara o conduceam noi, nu Cium…, iar pardon, colegii de guvernare, pe pîrtie erau nămeți, iar din iunie, de cînd am predat funcția de premier, ăștia n-au reușit să aducă nici măcar un fulg de zăpadă. Asta încă n-ar fi nimic, dar tot eu, împreună cu partea din guvern care reprezenta jumătatea bună a Coaliției (nu detaliem, că sigur înțelegeți despre cine e vorba, că doar n-o fi despre ăilalți!) am planificat din timp ca vara asta să fie cald, și uitați-vă cu ce caniculă v-am pricopsit. Și să știți că schiul fără zăpadă l-am gîndit tot noi, în guvernarea mea, adică, și uite că am reușit, dar asta nu-i nimic, să vedeți cînd or să vă crească salariile fără să fie bani… și pensiile tot așa! Cum adică nu se poate? Dar să fie la voi în Bucovina afluxul de turiști mai mare decît la Roma, în Caraibe sau Machu Picchu s-a putut, deși autostrăzi nu-s!? S-a putut, că așa declara dl. Nicu Barbă săptămîna trecută, de fapt zicea că e mai mare ca pe Valea Prahovei și pe litoralul nostru, dar cu ce e Machu Picchu mai breaz?
Fruntea sus, dragi bucovineni, n-aveți voi idee ce năvală de turiști o să fie, mai ales din Est, dacă se prelungește războiul.
General Nicolae Ciucă, așteptînd turiștii să vină și să nu se mai ducă


