Grupul pentru recuperarea imaginii

În Parlamentul Polonez există ultraconservatorii, care sub nici o formă nu acceptă poziționarea și criticile la adresa politicii Sfîntului Părinte Ioan Paul al II-lea. Apoi, sînt ceilalți care cunosc poziția pe care a avut-o Papa la momentul respectiv. Este o dispută extraordinară. Din cîte știu, la nivelul Bisericii Catolice Poloneze s-a constituit un grup de lucru care inventariază acele situații și se gîndește la anumite măsuri, chiar măsuri preventive legate de abuzurile prelaților catolici. Există o reacție pentru că Biserica Catolică Poloneză este cea mai mare din Europa și una dintre cele mai mari din lume. Brazilia este statul cu cel mai mare număr de catolici de pe Glob. În cadrul catolicismului, Biserica Poloneză este foarte influentă, foarte puternică. Polonezii au o biserică extrem, extrem de dinamică, care și-a demonstrat implicarea în anii comunismului. Nu ne gîndim doar la Sfîntul Părinte Papa, că-i deja o chestiune clasică. Ne gîndim la Jerzy Popiełuszko, preotul care a fost asasinat din ordinul Securității Poloneze în anii `80, ne gîndim la faptul că Biserica Catolică avea dreptul la proprii deputați în Parlamentul Polonez, un lucru neîntîlnit în nici o altă țară comunistă… Deci, Biserica Poloneză joacă un rol extrem de important și nu-și permite pierderea de imagine. Ceea ce fac ei în acel grup de lucru este tocmai recuperarea acestei imagini”. Doctorul în istorie Daniel Hrenciuc, specialist în istoria Poloniei. (Foto: gsp.ro)