Subsemnatul Daniel Cadariu, ministru al Turismului din guvernele actual și viitor (că doar nu oți crede că la rotația la guvernare s-ar putea să mă înlocuiască vreun ciumat…, pardon, vreun partener la guvernare, că virgulă cînd am fost numit eu în această funcție, numirea mea s-a făcut pe criterii de competență, iar în timpul scurs de atunci încoace, n-am auzit să fi pregătit ciuma…, pardon, colegii de guvernare, pe cineva, dimpotrivă: tot noi avem competentul suprem, pe mult iubitul și stimatul domn Iohannis, expertul suprem în turismul național și mondial, că virgulă cînd îl cauți, dacă, de exemplu, nu-i pe pîrtia de schi de la Postăvarul, atunci e la Piramidele din Egipt, ca să nu mai vorbim și de spațiile de cazare pe care le deține în cele șapte unități de cazare proprietate personală, care ar putea fi de mare folos cînd or năvăli milioanele de turiști în Sibiu, iar spațiile omologate nu or mai face față, numai că mă îndoiesc că Înălțimea Sa – 1m și 92 cm!- s-ar coborî pînă la așa o funcție derizorie) mă declar nemulțumit de comentarea tendențioasă a unui citat din mine însumi în pagina 1 din Jupânu` de săptămîna trecută.
Ca să înțelegeți mai bine, vă spun că marile sărbători ale nației s-ar putea desfășura toate în Suceava. Iată și cum, și unde: avem noi aici Calea Unirii? Desigur. Apoi, este sau nu și Bd.1 Decembrie 1918? Ba bine că nu! Deci, Unirea Mare și Unirea Mică sînt rezolvate într-un minimum de spațiu. Domnii noștri, aproape toți, sanctificați sau încă nu, au și ei străzi care le poartă numele, începînd cu Ștefan. Ba avem chiar și Decebal, de mă întreb dacă nu s-ar cuveni și-o stradă Gerula. Iar dacă tot v-ați pus la făcut mișto de trimiterile mele la evenimente și locuri din Ardeal, atunci aflați că și acestea sînt reprezentate bine la noi: avem chiar și strada Horia, Cloșca și Crișan, iar dacă dl. Primar o să facă și roata aia minune, atunci am putea reconstitui chiar acolo tragicul moment al tragerii pe roată a acestor eroi. Pe care, în context, parcă i-aș înlocui cu voi!
Ministru Cadariu Daniel, făcînd turism cum știe doar el





