„La finalul anului au fost o mulțime de focuri de artificii, de parcă era război. Pe 31 decembrie am băgat cățelul în casă de dimineață. Au fost focuri de artificii pe la case, pe la revelioanele organizate la restaurante… Am băgat cățelul în casă pentru că se speria. Cum auzea cîte un zgomot se speria. De dimineață s-a început cu artificiile, iar punctul culminant a fost înainte de miezul nopții. Ziceai că-i război, fiindcă era plin de artificii peste tot. S-au dat artificii pînă aproape de ora 02.00. Pe de altă parte, am avut ca urători și copii, și <vlăjgani>. Erau și din cei care urau puțin, deoarece au ieșit după bani. În schimb, am avut un grup de tineri de 18-20 de ani. Tinerii au venit mascați și au spus o urătură adaptată vremurilor. A fost foarte frumos și au avut și un dans al căprițelor, al ursului… Aceștia au ieșit să cîștige și un ban, evident, dar și de plăcere. Cînd eram mici și noi mergeam cu uratul ca să cîștigăm un ban. Cînd am mai crescut am mers pe la profesori, pe la fete. Ideea era că de Anul Nou trebuie să mergi cu uratul”. Redactorul șef al Monitorului de Suceava, Tiberiu Avram, locuiește imediat la ieșirea din municipiul Suceava, pe raza comunei Moara.



