Felicitări primarului municipiului Vatra Dornei, liberalul Ilie Boncheș, pentru că, în sfîrșit, a avut cu ce ieși în față: ”Am încheiat cu bine acest proiect foarte mare – reabilitarea termiei – derulat în două etape și mă bucur că, pentru cîteva zeci de ani, dornenii nu vor mai avea de suportat neplăcerile unui sistem depășit moral și fizic. Căldura și apa caldă vor fi livrate în cei mai buni parametri, orice avarie urmînd a fi semnalată imediat și reabilitată cu pierderi minime. Le mulțumesc tuturor celor care au fost angrenați în derularea ambelor etape din cel mai amplu proiect derulat vreodată în municipiul Vatra Dornei”.
În afara unor mici înțepături, domnul Boncheș a primit multe aprecieri. Iată una dintre ele: ”Felicitări pentru implicare și pentru toate realizările!!!”. Corect ar fi fost ”pentru toate realizarea”, pentru că nu există izvoare documentare care să indice faptul că domnul Boncheș ar mai fi avut și o altă mare realizare. Însă, persoana care a scris mesajul are o scuză, pentru că nu este din Vatra Dornei, ci din Suceava, și nu știe prea bine cum stau lucrurile pe acolo. Mai nou, persoana stă mai mult pe la București, deci la și mai mare distanță. Persoana se numește Doina Iacoban. Doamna Iacoban este o profesionistă în domeniul atragerii fondurilor europene și de aceea a fost numită în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Numai că, iată, politica a ”stricat-o” și pe doamna Iacoban, transformînd-o în activistă de partid: acesta respectă directiva partidului care a numit-o în minister și care spune că orice realizare trîmbițată de un penelist trebuie apreciată de toți ceilalți peneliști cu acte sau fără.
Asta la activista, baby!





