Altă limbă, dar aceeași religie

Am fost omul de legătură între pompierii români și presă, și între pompierii români și cei greci. Chiar dacă nu am dat eu interviu direct, i-am pus în legătură cu oamenii noștri, cu comandantul misiunii și aceștia au dat interviuri, le-am oferit toate fotografiile pe care le aveam. Am fost și-n monitorizare alături de colegi, pentru că nu poți să faci știrea fără să fii acolo. Am pus mîna și pe furtun, dar aveam și partea de monitorizare. Am descoperit cîteva focare și am chemat colegii să le stingă. Am avut o colaborare extraordinară cu partenerii greci. Am fost ca frații. Zi de zi au fost alături de noi. Ne-au pus la dispoziție tot ceea ce am avut nevoie. Oameni de-ai Vrîncioaei, ce mai. Limba diferă. În rest ne-am înțeles foarte bine, întrucît avem aceeași religie, fiind și ei creștin-ortodocși”. Purtătorul de cuvînt al ISU Suceava, căpitanul Alin Găleată.