Mă numesc Selly și sînt, da!, de trei ori da, și înc-o dată da! influencerul ăl’ mai tare din parcarea asta mare care e țara, în care e clar că nu mai încăpeți să vă parcați voi, toți boșorogii invidioși pe noi, cei cu adevărat hotărîți să facem țara mare, tare și la vară cald! Deci cînd se apucă unu’, Ursu și mai nu știu cum, care se mai și dă mare sculă de director pe nu știu unde (cică la „Muzeul Național al Bucovinei”! – da’ ce-i aia?, e vreo țară de-i zice Bucovina și vreo națiune bucovineană de n-am auzit noi, vloggerii și influencerii cei mai tari?) să zică prostii despre influenceri, păi e ca cînd ar fi scris direct despre mine, cel mai influent dintre influenceri, adică ca cum aș fi ce ați citit voi în cărțile alea de toată jena, „Cel mai iubit dintre pămînteni”. Eu sînt cel mai iubit dintre bloggeri, vloggeri și influenceri, ce nu vă e clar? În ultimul număr al Jupânului, de care sînteți voi atît de mîndri încît îi ziceți „revistă” (ptiu! Băi fraierilor, revistă e „Playboy”, dacă ați auzit de ea!), vine Ursu ăsta și zice că cînd zicem noi că ceva se poate face (un drum, de pildă), e clar că nu se poate face, fiindcă un „specialist” din ăia de-ai voștri ar fi zis că nu se poate. Păi, băi, aici e toată șmecheria: voi sînteți cu negativele, noi cu pozitivele. E ca cum cîntă și prietenu’ ăla al meu, cel mai talentat artist de pe piața muzicală, domnul (pentru voi!, că doar n-o să vă trageți de brăcinari cu ditamai artistu’ vocal pe gura bucală!) Tzancă Uraganu’, care la ziua mea i-a pus pe spate pe toți invitații mei cu glasul lui ca trilul de papagal, pardon, de privighetoare, că-i tot cu „p”, iar eu mă mai încurc în cuvintele cu „p” (asta a fost o glumă, da’ unii ca voi și ca Ursu ăla al vostru n-o puteți pricepe). Cum ziceam, fraieri ca, de exemplu, Bittman, cîntă pe negative, iar dl. Tzancă direct cu pozitivu’! D-aia se aude mereu impecabil, fraierilor! Poate pricepe și Ursu ăla: voi cu negativu’, noi cu pozitivu’, ce nu-i clar?
Selly, cel mai vlogger de pe raza țării






