Amînări, anulări, reveniri…

Speram să nu se întîmple din nou, dar lipsa răspunsurilor concrete de la autorități ne obligă să amînăm Open Air Blues Festival Brezoi 4th Edition pentru perioada 19 – 24 iulie 2022”. Acesta este conținutul comunicatului oficial al Comitetului de organizare a Festivalului de la Brezoi, amînat din 2020 pentru 2021 și, precum vedeți, și din 2021 în 2022. De altfel, eu am scris în această rubrică de nu mai știu cîte ori despre întregul balamuc legat de acest senzațional eveniment, despre amînările succesive, despre speranțele de resuscitare etc. și etc. Pentru că sînt aproape doi ani de cînd aștept acest eveniment (și mai mult de un an și jumătate de cînd am două bilete în buzunar, și tot atît de cînd am și cazarea asigurată – și reînnoită deja de două ori! – acolo) vă imaginați că sînt cumva în stare de alertă (sau de necesitate!?) permanentă. De aceea, am sesizat deja că în cea mai recentă variantă, afișul Festivalului (ediția 2022, desigur) nu o mai include și pe Samantha Fish, desemnată pe locul VIII în clasamentul de anul trecut al celor mai buni chitariști de blues de pe fața pămîntului.

În aceeași ordine de idei, trebuie să spun și că minciunile gogonate ale unor Cîțu sau Bogdan Gheorghiu despre care am mai scris aici (iar cîțiva români „adevărați”, deci responsabili!, m-au certat – că sînt eu deșteptu’ lumii și știu mai bine decît ditamai Ministrul și Prim Ministru’) referitoare la nu știu ce festivaluri care-s ca și pornite, își găsesc răspuns în comunicatul de la Brezoi. Hai, mă, Cîțule și Bogdane, nu bolmojiți totuși o scuză, ceva? 

Am și una tare: Bobby Stroe totuși face Festivalul de Blues de la noi! Ne-a spus-o chiar la mormîntul „destinatarului”, Fane Adumitroaie, pe 22 mai, de ziua lui Fane! Eram vreo 20 de prieteni de-ai lui Fane și de-ai lui Vali Răcilă, care a cîntat pe buza mormîntului cum numai el știe. În principiu, Festivalul va fi pe 13 și 14 august! Doamne ajută!