„Ziua mondială a cititului cu voce tare se sărbătorește și-n România din 2015 pe 24 februarie. N-aș putea spune cine a inventat-o, dar știu că în fiecare an o am pe agendă. Și ca profesor, pentru că întotdeauna revin la interesele mele imediate, de profesor și de formator al tinerei generații într-un anumit domeniu, am teze de doctorat pe discursul radio, am teze de doctorat pe discursul media. Vorbim despre lectură, lectura cu glas tare, despre semnificațiile ei, despre cît de importante sînt accentele în lectură și mesajul care se transmite prin lectură. Atunci cînd citești cu voce tare te apropii altfel de text. Pe de altă parte, am folosit audiobook-urile și le folosesc pentru nepoții mei, însă doar în condițiile în care ei nu au o altă activitate. Printre altele, stau liniștiți și ascultă povestea. Și pentru că sînt, din nou, la povești, lectură și cărți, am redescoperit acum Poveștile Ceahlăului și Poveștile Rarăului, pornind de la un reportaj extraordinar, senzațional, realizat de Mirela Voicu de la Antena 3. Două săptămîni s-a vorbit despre Poveștile Ceahlăului, despre Poveștile Rarăului și am luat cărțile pe care le aveam în casă, cărți vechi, și mi-a fost rușine că aceste povești nu au intrat încă în repertoriul poveștilor pe care să le transmit nepoților mei. Revenind, lectura cu glas tare este un act de cultură special pe care putem să-l practicăm în dorința de a trezi apetitul pentru citit încă de la cele mai fragede vîrste. Și o facem vrînd-nevrînd, dar poate inconștient. De aceea, am apreciat enorm această zi, a cititului cu voce tare, pe care o putem exploata pentru tînăra generație”. Profesorul universitar doctor Sanda Maria Ardeleanu, coordonatoarea Bibliotecii Universității ”Ștefan cel Mare”.






