Vă rog să nu vă holbați la titlul de azi bănuind că ori e scris greșit din start, ori s-a petrecut vreo minune la culegere. Nici vorbă: este practic un melanj din două propoziții rostite de … un nevorbitor! Unul căruia în mod evident nu i-ar dăuna niște ore cu un logoped calificat, unul specializat în lucrul cu persoane… cum să le zic, ca să nu pățesc ca Colțescu!?!… , așa, am găsit: persoane deosebite! Mă rog, deosebite de noi, ăilalți, care gîndim normal și ne exprimăm normal și pe deplin inteligibil. Deosebirea majoră însă dintre noi nu e la exprimare, ci… la foncții, coană Joițico, la foncții! Asta fiindcă noi, normalii, ne vedem de munca cinstită și adesea plătită mizerabil, în timp ce ăștia cu nevoie de logoped se ațin ca musca la, la, la, la demnitățile cele mai importante din statul ăsta prost făcut!
Pînă să ajungem la ăsta de azi, vi-l reamintesc pe unul cu o funcție și mai mare cîndva. Mai mare fiind doar cea prezidențială (deci ați ghicit și cine-i personajul de azi!). Așadar, țineți minte cum îl încurca (și-l încurcă încă, noroc că-l auzim ceva mai răruț!) pe președintele Băselu litera „i”, de-i ieșeau pe gura bucală doar cuvinte cu ea decupată, precum „treburle”, „steagurle”, „planurle”? Ei, iată că peste ani s-a ivit onor dl. Cîțu, probabil deja premier interimar la ora asta, dar și viitor premier cu acte peste încă vreo săptămînă, încît îți vine să fugi cît vezi cu ochii și să pui frînă tocmai în Patagonia. Dacă Băsescu mînca doar vocala „i”, ăstălalt, mai cu foamea-n gît, cum se spune în popor, halește bucăți întregi de cuvinte, precum în exemplele din titlu. Dar iată citatele în întregime, lansate de dl. Cîțu pe 9 decembrie, în jurul prînzului, pe toate televiziunile:
„Ne vedem zilele următoare, cînd se va CONSTI MAJATEA parlamentară”! Alea cu majuscule sînt de fapt „constitui” și „majoritatea”, cuvinte simple, din popor, din viața de zi cu zi, care în general nu prezintă mari dificultăți pentru absolvenții de grupa mare.
Sînt de acord cu această „NOMLIZARE”. Dumneavoastră, care nu mă îndoiesc că ați absolvit măcar grupa mică (fiind vorba de un cuvînt mai simplu decît cele două de dinainte, se studiază mai devreme cu un an!) ați înțeles că e vorba de „nominalizare”, dar dl. Cîțu crede probabil că alea, nominalizările, sînt doar la Grammy, Oscar și Nobel. Pentru dl. Cîțu s-ar cuveni măcar un Pulitzer, nu credeți? Eu i-l (i-o!?!) dau din toată inima.






