Cu titlul ăsta te-ai aştepta să vezi un film cu un mesaj motivaţional, care să îţi mai servească încă un exemplu de cum să îţi trăieşti viaţa şi să înfrunţi tot ce ea îţi oferă. Dar dacă te grăbeşti să-l vîri pe Gore Verbinski în tiparul ăsta ai ratat din start înţelesurile pe care el şi numai el le deţine pe de-a-ntregul şi ni le serveşte şi nouă într-o peliculă ce dă citate permanent din toată filmografia de gen.
„A Cure for Wellness”, pe care îl difuzează TV 1000, începe cu câteva imagini care te înhaţă rapid cu viziunea unui regizor care are toate datele să facă un film memorabil. Şi o ţine tot aşa, interesant, catchy, pînă la un punct în care nu te afectează major că vezi o versiune de la Inception, spre exemplu. După aceea, însă, cultura cinematografică nu îl mai slujeşte şi oscilezi între a crede că te lansezi într-un film cu vampiri şi aceea de a rămîne într-un SF-fantasy-thriller. Căci are Gore o punctuaţie cinematografică de m-a făcut să-mi pun mîinile la ochi şi degetele în urechi (succesiv, nu simultan!, hahaha), cînd, pe alocuri, filmul este prea crud şi prea intens, cu scene mult prea viscerale pentru mine. Dar nu contest că unora tocmai asta le place, aşa că şi de data asta nu mă încadrez în publicul reprezentativ.
Şi nu mă pot abţine să nu împărtăşesc cu voi faptul că pe alocuri am avut senzaţia că sînt în Glissando al lui Mircea Daneliuc, care experimenta acum cîteva zeci de ani saunele labirintice cu personaje suprarealiste şi fizionomiile fără expresie ale unor oameni ce acţionau ca în transă sau ca drogaţi – dar asta mi-a făcut plăcere, ca un alt fel de recunoaştere a genialităţii unui regizor român curajos şi avangardist – şi, poate, prea puţin înţeles.
Vagul temporal în care acţiunea translează de pe Wall Street într-un chalet elveţian cu atmosferă industrial-horror-vintage (care doar pare o oază binecuvântată în care unii vin ca să fie într-un retreat menit să îi echilibreze) personajele (excelent interpretate!), coloana sonoră inspirată – au darul să ne tensioneze şi să ne inducă o aşteptare, dar e nevoie de mai mult decât atît ca să se închidă „ecuaţia” cinematografică printr-o soluţie care să nu devină hilară de-a dreptul, acolo unde ar fi trebuit să fie dramatică. Bine însă că nu devine ireverenţioasă, salvînd – aşa, cu toate citatele, truismele, clişeele prezente – oarecum finalul, care este cu un happy ending problematizant. Căci Verbinski nu deznoadă problema punîndu-i punct, ci lansează o alta, terifiantă – chiar dacă e una fantezistă: oare potentaţii societăţii nu îşi pot permite chiar orice, ideea vieţii fără sfîrşit nu este „the absolute bribe”???
În „Terapie pentru viaţă”, Verbinski alege cu intuiţie, căci Jason Isaacs (Lucius Malfoy din Harry Potter!) este un actor cu un mare potenţial, a cărui privire verde ca un laser l-a predestinat rolurilor negative, aici interpretîndu-l convingător pe ciudatul doctorul Volmer. Alături de el îl distribuie pe Dane DeHaan, un tînăr actor a cărui fizionomie ne aminteşte cînd de Leo Di Caprio, cînd de Matt Damon, şi care s-a descurcat de minune în The Place Beyond the Pines şi Chronicle, după cum reuşeşte să se poziţioneze bine în rolul principal şi aici cu o partitură pe care se va bucura să o aibă în portofoliu, căci este o dovadă a creşterii lui artistice şi a direcţiei pe care se înscrie cariera lui.
Fermecătoare este şi Mia Goth, englezoaica ce ne bulversa în Nymphomaniac (I si II) al lui Lars von Trier şi era specială în spectaculosul Everest, în care o distribuia Baltasar Kormákur. Rolul din filmul lui Verbinski îi adaugă o latură deosebită, ea reuşind să fie o Hannah misterioasă, defazată şi fragilă, care în final dă dovadă de o forţă uimitoare, ce poate să o aducă în vizorul publicului oarecum reticent la farmecul ei special şi la frumuseţea ei dincolo de tipare.
Michaela Platon
Jurnalist de film
