Cei doi amanți ajung la Veneția noaptea, pe o vreme rece, în ultima zi a anului 1833. Se cazează la cel mai scump hotel, Danieli, plasat pe Canal Grande. Faptul indică imaginea pe care o au despre ei și rangul lor, real sau închipuit. De obicei hotelul găzduiește (ieri ca și azi) aristocrați, bancheri, oameni de afaceri, politicieni, celebrități. Numele celor doi călători nu este necunoscut gazdelor. De altfel le fac o primire deosebită. Se numesc Alfred de Musset și George Sand. Sînt cunoscuți scriitori francezi, publicați, citiți, comentați în saloane. George Sand este pseudonimul unei romanciere pe numele ei Amantine Aurore Lucille Dupin. Avea o extracție dublă – aristocratică și plebee. Cum în literatură femeile nu erau acceptate și-a luat un pseudonim bărbătesc. A funcționat. Dovada – succesul ei nu numai în Franța, dar și în restul Europei, unde titlurile ei sînt foarte populare. Are cititori în Rusia, Germania, Anglia, și după cum vedem în Italia. Romanele ei se vînd foarte bine. Cel care o însoțește este Alfred de Musset, steaua în urcare a Parisului.
Cei doi sînt de o vreme amanți. S-au cunoscut chiar în acel an. Sand are cu șase ani mai mulți decît el. Musset are 22, ea 28. După ce s-a aflat la Paris, au devenit ținta bîrfelor și interesului indecent al multora. Au hotărît să-și întărească jurămintele de amor la Veneția, locul dintotdeauna al îndrăgostiților. Au plecat de la Paris pe data de 13 decembrie. Ea era măritată, dar fugită de acasă – de la Nohant – de soțul ei, baronul Casimir Dudevant cu care avea încheiată o căsătorie de conveniență, dar și doi copii, Maurice și Solange. George Sand era o apariție să-i spunem excesivă, dacă nu chiar excentrică. Îi plăcea să epateze. Purta pantaloni (motivînd că ținutele o costă mai ieftin așa), fuma ca o turcoaică țigări și trăgea pipă. I se reproșa viața sentimentală cam aglomerată. Lista amanților ei e lungă, chiar dacă era cum spunea ea „o femeie liberă”. Era ceea ce se numește „une femme-a-hommes”.
Avea o întreagă teorie asupra iubirii, sursa trecerii ei la cititori. Vorbea liber despre problemele femeii îndrăgostite, dreptul de avea iubiți, de a duce o viață cum crede de cuviință fără prejudecăți, dreptul de a iubi și a fi iubită. Teoria ca teoria, dar practica o atrăgea infinit mai mult. Nu făcea un secret din amorurile ei, nu puține (se îndrăgostea ușor). Imita comportamentul dominator al bărbaților. Femeile de ce nu ar face la fel? Cu reputația sulfuroasă de devoratoare de bărbați, cu cărțile provocatoare pe care le publica era chiar un personaj în acea epocă burgheză. Azi nu îi mai citește nimeni romanele, dar jurnalele și corespondența fac încă deliciul cititorilor.
George Sand, din vara 1833, avea un nou amor, pe Alfred de Musset. Nici unul dintre ei nu avea chef de mondenități, nici de viața din saloane. Nici de boemă, chiar dacă se numărau printre protagoniștii ei. Aveau chef să fie singuri, departe de Paris. De înțeles. Își ajungeau unul altuia. Au plecat cu trăsura, pe 13 decembrie. Au ajuns la Lyon și apoi Marsilia de unde, cu un vas, au trecut marea la Genova, în Italia. Au traversat Toscana, tot cu trăsura și la fel de îndrăgostiți. Au ajuns la Veneția. Ceasul rău – el a avut rău de mare și a stat închis în cabină. Pe puntea vasului ea a fumat și a conversat cu cititori ai cărților ei. Minune, odată ajunși la destinație, de Musset s-a întremat brusc. Refăcut, a hoinărit prin oraș, fără ea. A fost rîndul ei să se îmbolnăvească și să zacă în pat. Erau în contratimp, o coincidență rău prevestitoare. Una sînt jurămintele de amor și alta realitatea. Iarna friguroasă, într-un oraș străin, fără nimeni cunoscut prin preajmă, departe de Paris. Au destule griji – boala, banii, clevetelile care ajung la ei. Atmosfera se înnegurează.
Cine este ținta pasiunii ei? Pe scurt – starul în ascensiune al poeziei romantice franceze. Normal ca Georges Sand, care nu prea ierta nimic de parte bărbătească, a pus ochii pe el. S-au cunoscut la un dineu în iunie 1833. Se pare că a fost invitat la cererea ei. Nimic nou, voia să îl cunoască. Gazdele i-au așezat la masă unul lîngă celălalt, să poată conversa în voie. Ceea ce s-a și întîmplat. Li s-au aprins călcîiele la amîndoi. De Musset avea o apariție angelică, blond, înalt, foarte tînăr, 22 de ani. Publicase prima culegere de poezii și s-a bucurat de succes. A fost recunoscut îndată de școala romantică. Cititorii l-au îmbrățișat, la fel cronicarii literari. Poza în dandy, modelul Byron făcea ravagii… Se îmbrăca în haine colorate de ultima modă, era șic, arogant, provocator. Atrăgea atenția. Frecventa teatrele, culisele actrițelor mai ales. Își pierdea nopțile în chefuri și jocuri de noroc. Nu ocolea bordelurile, nici cuceririle întîmplătoare. George Sand știa, dar păcatele lui de poet rebel îl făceau mai atractiv. Cei doi se revăd, fac lungi plimbări, își trimit scrisori. Atracția este puternică și reciprocă.
O lună mai tîrziu, pe 29 iulie devin amanți, după ce Alfred de Musset îi trimite o scrisoare de dragoste în care îi mărturisește – „Vă iubesc ca un copil!”. George Sand nu a așteptat mai mult. Amanții ei erau mereu mai tineri decît ea. Amesteca rolul de protectoare și mamă improvizată cu cel de amantă supusă, dominată de bărbat. Era postura ei favorită – femeie dominatoare, dar și fragilă, mereu în căutarea dragostei adevărate, profunde, totale. Povestea lor se derulează cu repeziciune. În august de Musset se muta la ea, scandalul izbucnește și îl dublează pe cel provocat de „Lelia”, romanul ei apărut în acea vară. Era povestea spusă fără perdea a unei prostituate. Ca să pună surdina zgomotului din jur hotărăsc să petreacă iarna la Veneția.
Aici se întîmplă lovitura de teatru. George Sand – femeie fără prejudecăți, îndrăgostită de Alfred de Musset, cel puțin în vorbe, se încurcă cu doctorul italian Pietro Pagello. Ce dacă venise de la Paris la Veneția cu Alfred de Musset. Amantul, ca-ntr-un cadril, poate fi schimbat fără tevatură. E chiar recomandabil, pentru a stabili proporțiile juste ale idilei. Doctorul este un italian tipic, solid, păr cîrlionțat, 26 de ani, amabil, curtenitor. George Sand e sensibilă. Alfred de Musset trece pe planul doi. Ea îi vede mai curînd defectele. E prea tînăr, prea liber în mișcări, îi plac prostituatele și băutura, e vulnerabil și instabil. Ca femeie cu experiență vede exact. E rîndul lui de Musset să cadă iar la pat. Așa intra doctorul Pietro Pagello în viața lor. De Musset observă ce se întîmplă și o cicălește cu întrebarea imposibilă – dacă s-a culcat cu doctorul. Se petrec scandaluri – îi îndepărtează unul de altul. Atmosfera între cei doi veniți să se îmbete de frumusețea Veneției se deteriorează iremediabil. Cineva este în plus în acest voiaj. În martie, după nenumărate scene, Alfred de Musset – părăsit de George Sand – care îl prefera pe doctor, decide să se întoarcă singur la Paris. Ea rămîne în Italia cîteva luni. Face un voiaj romantic cu doctorul ei.
Chiar dacă de Musset și George Sand se despart, continuă să-și trimită scrisori, să se explice, să-și jure mari sentimente. E un adevărat balamuc. În iulie ea ajunge la Paris însoțită de doctor, dar odată ce vraja Veneției nu mai e, și sentimentele ei se volatilizează. În plus lumea pariziană oferă alte tentații. Îl alungă pe doctor acasă la el, în Italia. Îi plătește și drumul, etc. Cei doi ex-amanți se revăd în toamna anului 1834, iar în ianuarie 1835 redevin din nou amanți, cum îi spune ea unui amic comun. Continuă să trăiască unul cu altul navigînd printre scandaluri, scene de gelozie, beții, despărțiri, împăcări lacrimogene care făceau hazul Parisului. Anii cu George Sand au fost cei mai fertili pentru el. Și cariera ei merge bine. Scrie mai multe romane care îi consolidează prestigiul. Și-au servit reciproc de sursă de inspirație. Alfred de Musset moare de sifilis în 1857 (la numai 47 de ani). Lista ei de amanți se lungește în continuare. Cel mai cunoscut – Frederic Chopin. Se stinge la moșia ei de la Nohant în 1876 (are 73 de ani) înconjurată încă de admirație …
Fragment din „Repertoarul amorului” de Stelian Tănase, volumul II, în pregătire la editura Hyperliteratura, toamna 2020.
