Obligat de COVID-19, Stelian Tănase şi-a lansat noul volum, „Sînt un copil al Războiului Rece”, de la distanţă. Prima lansare de acest fel a făcut-o la Suceava, acordînd un interviu Radio Top la începutul săptămînii trecute.
În această dimineaţă, scriitorul Stelian Tănase a vorbit într-un interviu acordat prin telefon, Radio Top Suceava, despre noua sa carte, „Sînt un copil al războiului rece”, lansată recent, doar on-line.
Radio Top: Domnule Tănase, putem considera că acum facem o lansare de carte la Suceava, una atipică, la care nu sînteți dumneavoastră prezent personal, nu dați autografe, nu stați de vorbă cu cititorii?
Stelian Tănase: Da. E primul interviu despre această carte „Sînt un copil al războiului rece” pe care-l dau … Sînteți foarte iute de mînă, ca un cowboy din „Cei șapte magnifici”, dacă ați apucat filmul ăsta.
Radio Top: Am apucat cînd eram foarte, foarte mic. Domnule Tănase, dar scriitorul Stelian Tănase și-a închipuit vreodată că se va ajunge într-o asemenea situație, în care să se facă lansări la distanță și cărțile să fie cumpărate doar on-line, să nu fie acest contact între scriitor și public?
- T.: …și că librăriile sînt închise… Nu, nu, nu mi-am imaginat. Cît oi fi eu de autor de ficțiuni, de romane, nu mi-am imaginat așa ceva, nu m-a dus mintea, ca să zic așa.
- Radio Top: Domnule Tănase, am citit mai bine de jumătate din carte, promit că o să o termin, și am văzut acolo că v-ați pus efectiv sufletul pe masă și că ați făcut și ghidaj, adică îl duceți pe cititor prin unghiurile, cotloanele cele mai intime ale vieții dumneavoastră. V-a fost greu să faceți lucrul acesta?
- T.: Să știi că am mai păstrat cîteva intimități. Am zis că dacă tot am scris cartea, mi-am impus să fiu sincer și să spun niște lucruri care trebuiau spuse. Deci nu să mă prefac sau să bifez încă un titlu, că sînt la a 28-a carte, mă apropii de 30. Anul ăsta fac 30 de cărți, de titluri vreau să zic. Mi-am propus să fiu sincer, din cauza asta observația dumneavoastră mi se pare corectă. Am spus ce aveam de spus, dar trebuie să vă mai spun un lucru, memoria nu e ca o bibliotecă… Te gîndești la un pasaj și zici ia să văd eu din sertarul cutare ce s-a întîmplat, atunci să citești. Nu. Memoria e capricioasă, te înșeală, își face de cap cînd vrea să-ți spună lucruri îți spune, cînd nu, e mută ca o ușă. Din cauza asta trebuie luată și cu prudență de către cititori, pentru că nu poate conta pe faptul că memoria e un magnetofon, așa, în care apeși pe buton și de cîte ori vrei asculți pasajul respectiv. Nu, ea poate să-ți spună în zile diferite lucruri nuanțat diferite. Așa că de asta proba de sinceritate este cea mai bună, adică trebuie să-ți propui să fii sincer dacă vrei să scrii ceva cît de cît de valoare.
- T.: Domnule Tănase, uitați, aparențele înșeală, și în cazul dumneavoastră, cel puțin relația mea cu dumneavoastră, m-am înșelat, am crezut că sînteți un om care ați fost un copil de bani gata. Din contră, nu a fost așa, dar eu, așa am avut senzația.
- T.: Nu, deloc. Sărăcia, lipsa de mijloace, a fost o permanență a copilăriei mele, dar și asta am încercat în carte să spun așa cu oarecare tandrețe, cu discreție, că ideea asta să-ți rupi nasturii de la cămașă, să-ți arăți pieptul nu este cea mai inteligentă. Adică, nu trebuie să te lauzi sau să te victimizezi că nu aveai bani de nu știu ce sau că ai trăit în nu știu ce condiții. Am trăit în niște condiții normale în acei ani, am stat într-o modestă casă în Obor, apoi partidul și guvernul, văzînd că stăteam claie peste grămadă în acea casă, cu bunicii și noi eram doi băieți deja în două camere. Ei bine, ne-au dat un apartament de două camere, la marginea orașului, chiar la marginea orașului în Balta Albă, care atunci se construia. Într-un bloc cu două etaje. Adică am trăit în condiții normale cum se zice, de bloc, pe care le avea toată lumea. Nu eram dezavantajat față de alții, ci era un salt înainte, era apă curentă în casă, era căldură, lucrurile astea care sînt avantajele blocului. Sigur că ai și dezavantaje. În Obor aveam o curte mare și frumoasă pe care o iubeam și în care mă jucam cu prietenii de pe stradă, iar aici un balcon.
- T.: Pe mine m-a marcat faptul că am aflat că dumneavoastră, bucureștean fiind, născut în București, ați stat și la internat în București. Un internat unde mîncarea era puțină și proastă…
- T.: Peste tot în internatele din România, pentru că am primit multe reacții. Să știți, că după ce am publicat, pentru că am publicat pe pagina mea de Facebook anumite fragmente în pregătirea lansării, și mulți mi-au scris că și ei au stat la internat și toți raportează aceleași condiții, frig, că nu se dădea căldură, ca să se facă economie, mîncare proastă, foame, tot timpul aveai în stomac o senzație de foame, lucruri din astea. Cam așa se trăia în toate internatele. Nu era o prioritate a regimului comunist. Copiii dormeau și ei cum puteau, nici păturile nu erau ce trebuie, nici paturile, dormitoarele erau niște barăci de fapt, nu erau condiții bune.
- T.: Mi s-a părut interesantă abordarea dumneavoastră în carte, copilul Stelian Tănase. Apoi, adolescentul Stelian Tănase. Viața lui, povestită în paralel cu principalele evenimente istorice care se petreceau.
- T.: Asta a fost și ideea cărții. Mi-am pus întrebarea dacă între copilăria mea din … și marile crize mondiale, Războiul Rece era tema, există vreo legătură? Și prima dată mi-am spus naiv că nu există nici o legătură. Ce legătură să fie între războiul din Coreea sau războiul din Vietnam sau criza din Caraibe, criza rachetelor din Caraibe cu Hruşciov și Kennedy…. Hruşciov a montat niște rachete balistice în Cuba și vroia să le pună focoase nucleare. Ei bine, și ce legătură să fie între asemenea mari episoade ale marii istorii și mica mea istorie? După aceea mi-am dat seama că m-am înșelat, că lucrurile astea care se întîmplau la Kremlin sau la Casa Albă erau decisive și pentru ceea ce se întîmpla și pe strada mea. A fost o descoperire, o revelație ca să spun așa, în timp.
- T.: Ați avut și ocazia de a-i vedea pe de Gaulle și pe Nixon la București, nu?
- T.: Da, era un moment, anii ăia 60-67-68-69, dar au fost și alții, dar nu i-am văzut eu. A fost Willy Brandt, pe care eu îl admiram. Au fost foarte mulți care au trecut pe aici, a fost un moment în care Ceaușescu era foarte bine văzut în Occident. Luase niște inițiative de politică externă. De pildă, a recunoscut RFG. Țările comuniste nu aveau relații cu Germania Occidentală pe atunci, fiind două Germanii. Ei, Ceaușescu a făcut acest pas, la sfatul lui Maurer, de a recunoaște RFG-ul, din care România a tras foarte multe avantaje apoi. Germanii l-au protejat pe el personal, nu neapărat România, i-au dat contracte bune, împrumuturi, tot ce a avut nevoie…
- T.: Plus banii cîștigați pe vînzarea nemților..
- T.: Ohoooo. Nu mai vorbesc. Și politica asta externă a făcut ca Nicolae Ceaușescu să fie frecventabil. Nu mai era liderul comunist de dincolo de Cortina de Fier, supus satelit al Moscovei… Au venit pe aici tot felul, inclusiv Nixon și de Gaulle. Pe aceștia doi am apucat să-i văd și eu. Ne-au scos cu școala, cu liceul, cînd a venit de Gaulle și eram pe Kiseleff, chiar în dreptul Muzeului Satului, cînd au trecut și a trebuit să facem din mîini. Dar lumea făcea spontan din mîini, pentru că era pro-occidentală, nu făcea silit. Dacă venea Brejnev, eram siliți și era plin de securiști. Așa, eram noi niște copii de liceu și l-am văzut și pe Nixon pe care Ceaușescu l-a adus în Balta Alba să-i arate blocurile comuniste, că a făcut el cartier pentru muncitori. El a trecut pe Baba Novac dinspre Dristor spre Malaxa, încolo, spre 23 August, și ne-am dus la trotuar, ca să zic așa… Făceam trotuarul să-l vedem pe Nixon și l-am văzut. Era într-o decapotabilă deschisă, stătea în spate alături de Ceaușescu, care parcă era împăiat și i-am făcut cu mîna. Bineînțeles că nu a văzut că i-am făcut eu cu mîna. Era multă securitate, însă îmi aduc aminte, erau cu ochii pe noi ca pe butelie, dar cred că jumate erau americani care-l păzeau pe Nixon. Totuși, Nixon era pentru prima dată dincolo de Cortina de Fier, era în blocul sovietic, se putea întîmpla orice din blocurile alea. Era foarte bine păzit.
- T.: Și după aceea ați mai avut ocazia să-l mai vedeți pe Nixon în tot felul de filme artistice și documentare, fiind scandalul Watergate?
Stelian Tănase: Da, am scris multe despre Watergate. În carte e numai un mic fragment. M-a interesat foarte mult problema asta, pentru că ei au dat filmul la București, au tradus și ceva cărți. Au apărut cărți de mai mulți autori, inclusiv de cei doi care, cum se spune, l-au dat în gît pe Nixon, dar m-a pasionat asta, pentru că ei făceau propagandă în sensul că uite domnule ce se întîmplă în Statele Unite, se spionează de nu știu ce, iar noi vedeam altceva. Noi vedeam că presa poate să-l dea jos pe președinte. Regimul înțelegea una, iar noi înțelegeam alta.
- T.: Domnule Tănase, sînteți un fan Beatles, iubiți acest grup, dar am văzut în carte că mai tare o iubiți pe Janis Joplin? A rămas dragostea dumneavoastră și în prezent?
- T.: Și Hendrix a fost o mare slăbiciune… Cîntam Hendrix, că eram mare chitarist. Dar Janis Joplin mi s-a părut cea mai tare apariție din perioada rockului și pînă astăzi. Nu cred că poate nimeni să emită pretenții că nu a fost cel mai mare star al muzicii rock și cel mai mare talent pe care l-a produs această muzică. Și astăzi te înfioară… Parcă nu a trecut nici o zi, parcă a înregistrat ieri. Piesele ei și astăzi rezistă.
- T.: Am observat că ați fost inimă zburdalnică, dar în același timp și timid?
- T.: Eram timid… Așa, cu asta te naști, semănam cu mama, mai sfios, așa. Dar, ce să fac, îmi plăceau fetele și trebuia să le abordez, nu? Dacă eram timid, nu veneam după ele…
- T.: Domnule Tănase, dar de ce vorbiți la trecut?
- T.: Păi…, Eram liber, eram singur, eram ca un lup la vînătoare, totul era de vînat, totul era de agățat, fetele erau frumoase, era moda minijup și toate scurtaseră fustele sub fund așa… și așa era epoca. Toată lumea era la vînătoare, și fetele pe noi, și noi după ele.
- T.: Dar ați reușit cîteva „capturi”, nu?
- t.: Oho… oho… Eram băiat frumos, să știți. Am niște poze în carte…
- T.: Am văzut și o fotografie în care aveați un an și un pic cu mama dumneavoastră, pe care ați iubit-o foarte mult. Ați scris că era foarte frumoasă. Și o mamă pe care ați iubit-o foarte mult.
- T.: Aia este prima mea apariție în public. Mama era foarte frumoasă, da… Era prima mea apariție în public și mama zicea că eram bosumflat, că nu vroiam deloc să rîd. Mă uitam încruntat la aparat. Nu știam ce e ăla și nu-mi făcea plăcere.
- T.: Cartea „Sînt un copil al războiului rece” poate fi comandată pe www.libris.ro.
- T.: Da, este on-line de acum o lună, cînd s-a lansat, poate mai puțin… Și de săptămîna asta va fi și pe alte librării on-line, dar din păcate nu putem să facem evenimente, nu putem să adunăm lumea, nu putem să intrăm într-o librărie, pentru că este situația care este. Știți că a fost problema să amînăm apariția cărții, să așteptăm să treacă această nenorocire și am discutat cu editura și pînă la urmă ne-am gîndit că tocmai datorită situației ar trebui să o publicăm, pentru că multe nenorociri sau întîmplări seamănă foarte mult cu atmosfera de acum. Comunismul era o pandemie, era un coronavirus care ne omora pe toți.
- T.: Cartea „Sînt un copil al războiului rece” a apărut la Editura Corint.
