Vocea și talentu’ lu’ Vece…rdea

Prinși cu evenimentele cu adevărat importante petrecute în lumea tenisului în ultima vreme (e vorba, desigur, de trofeul de la Wimbledon cîștigat de o Simona Halep realmente de vis) aproape că nu am observat ce se petrecea în culise. Nu, nu în culisele de la Wimbledon, că acolo am văzut live fel de fel de prințese, de duci și de ducese, de artiști ai ierbii de toate vîrstele, ce mai, lume aleasă.

Ceea ce vreau eu să relatez aici s-a petrecut în culisele dîmbovițene ale tenisului amestecat cu politica și cu tupeul maxim pe care era aproape obligatoriu să-l etaleze o (altă) panaramă din Sibiu, deținătoare de trei licențe (educație, fizică și sport!), pe baza cărora s-a crezut îndreptățită să se coțopenească în moțul Federației Române de Tenis. Ei, e drept că pe lîngă alea trei licențe, panarama mai are o calitate: este antrenorul de tenis al Excelenței Sale, domnul Klaus Werner Iohannis. Ei, dacă n-ați prins povestea direct din gura fostului președinte al FRT, George Cosac, v-o relatez eu, care am auzit-o live. Așadar, nici nu se validase bine mandatul de preș. al lui Klaus Werner, că în biroul lui Cosac s-a prezentat numitul Vece…rdea, care i-a spus: „Hai, fă-ți bagajele, că s-a schimbat președintele țării, deci aici la FRT mi-a venit și mie rîndul!”. Deci în afară de vocea și talentu’ său, pe Vece…rdea ăsta îl mai recomanda și elevul lui, ajuns pas cu pas președinte de țară.

Hai, recunoașteți, vă rog, că așa tupeu nu putea să nu se manifeste și la alegerile care s-au ținut totuși la FRT, unde pe Vece…rdea ăsta l-a bătut cu 34 – 11 la voturi numitul Ion Țiriac. Care n-are nici voce, nici talent, nici preș. care să-i asigure tupeul. Nesimțitul nu s-a astîmpărat nici acum, contestîndu-i lui Țiriac alegerea la Tribunal. Coincidență: Tribunalul i-a dat cîștig de cauză lui Țiriac fix în ziua în care stăpînu’ lu’ Vecerdea o decora pe Simona. Ghinion!, cum ar zice chiar Ăla.

Fiţi sociabili!