Voce sau… caritate!?

În ziua în care scriu această rubrică are loc emisiunea „Vocea României”, ajunsă la a nu știu cîta ediție. Iar cea actuală, cred, se află în fața ultimei etape din audițiile pe nevăzute, cele în care jurații nu știu cine cîntă, deoarece stau cu spatele la concurenți. Este, de altfel, cea mai interesantă dintre etape, dînd mai mereu naștere unor momente ciudate, așa cum a fost cel din urmă cu două săptămîni, în care un băiat cu o voce interesantă de tot a fost ignorat de toți jurații… care la sfîrșit, cînd au văzut că nu era totuși o fată, nu mai știau cum să se scuze și să explice cît de tare au greșit.

Tot din această etapă trebuie amintit și momentul ciudat, dar totuși amuzant, cînd Tudor Chirilă l-a încălecat pe Horia Brenciu, prilej pentru CNA de a face niscai tămbălău, dar și pentru Brenciu și Chirilă de a prezenta un fel de scuze. Păi de ce? Și pentru ce, din moment ce e vorba doar de înregistrări, nu de transmisii live, așa că secvența în cauză putea fi foarte ușor scoasă la montaj? Această falsă tentativă de a se disculpa pentru nimic m-a enervat infinit mai mult decît întîmplarea în sine, întrucît în general îmi displace să văd că cineva, oricine, încearcă să mă ia de prost. În cazul lui Chirilă chestia e însă aproape patologică.

Trecînd peste toate astea, emisiunea în sine se află la cea mai proastă ediție din istorie, chiar dacă înlocuirea unui amorțit din juriu cu Brenciu a ridicat net calitatea umorului din discuțiile celor patru. Însă dintre concurenți, să fiu al naibii dacă are vreunul față (adică voce) de ridicat trofeul și mormanul de bani. Aproape că am ajuns să mă rog să mai apară vreo croitoreasă ori vreun zugrav ca aceia din edițiile mai vechi. Bine măcar că pînă acum n-a apărut și vreun caz social, că au fost și ediții în care s-a premiat nu vocea, nu talentul, ci s-a făcut caritate. Care e lăudabilă oriunde, mai puțin la emisiunile de acest gen.

Fiţi sociabili!