Vitamina D

Reporter: După ce aţi depus la Parlament amendamentele pentru alocarea de fonduri pentru judeţul Suceava şi după ce a fost atîta gîlceavă neruşinată în cabinetele Ciumei Roşii, cu ce v-aţi ales pînă la urmă? Că din cîte mi-aţi spus în interviul trecut eraţi interesaţi să ajungeţi mai repede la drumul spre Vest, fie la Drăguşeni, fie la Tîrgu Neamţ, fie la Poiana Teiului prin Broşteni, fie prin zona Bilbor, să finanţaţi autostrada Transilvania – Moldova, Autostrada Unirii şi chiar şi centura Sucevei.

Politician: Ne-am ales cu multă vitamină D, care nici asta nu ştiu dacă ne-o dă, ca să finalizăm creşterea sănătoasă a copiilor liberali de la ţară. Şi de fapt, vorba unui acoperit de la ei, care a plecat de la ei, aproape intoxicat cu ciumă roşie, acest Dragnea de la care vine şi denumirea vitaminei respective, dacă acest Dragnea ar trăi în lumea reală, ar şti că, pe de-o parte, vitaminele nu se iau de nebun, ci pe bază de prescripţie de la noi, liberalii. Iar vitaminele oricum sînt gratuite pentru copii, că cresc gratuit pe marginea şanţului.

Reporter: Pe ce vă bazaţi cînd spuneţi că le trebuie la popor prescripţie de la voi, liberalii? Are Orban studii medicale la zi sau v-aţi consultat între voi şi aţi elaborat o reţetă de succes pe bază de vitamina O, de la Orban? Poate există destui bani la buget ca să implementaţi în paralel şi vitamina lor şi vitamina voastră şi-atunci poate că se termină şi cu gîlceava asta nesfîrşită.

Politician: Care buget? Că acest aşa-zis buget este o bătaie de joc la adresa ţării. Că sîntem în februarie şi este o mare mîrşăvie să o tot lungeşti ca ţara să funcţioneze în fiecare lună cu o doisprezecime din buget. Bugetul la care ne-am gîndit noi, liberalii, a fost un buget bun, a funcţionat în 2018, în pofida modului în care a fost guvernată ţara. Dar să aplici acum, cu toate creşterile care sînt la energie, la salarii, la salariul minim, la cheltuielile de personal, să ţii ţara în acest sistem că aplicăm bugetul de anul trecut ca să ajungi în situaţia în care să ajungi să vii cu un buget care este un dezastru, nu mi se pare că asta înseamnă grijă faţă de ţară, plus vitamina D, care-i bună cel mult pentru frecţii la piciorul de lemn.

Reporter: Poate n-aţi înţeles bine, fiindcă premierul Viorica Dăncilă a anunţat că vor fi făcute toate eforturile ca bugetul să fie adoptat cu brio, iar Liviu Dragnea a declarat tot cu brio, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă cu brio la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

Politician: Şi de unde ia Dragnea bani pentru atîţia copii şi pentru atîţia diabetici care mişună de nebuni peste tot?

Reporter: Domnul Dragnea spune că alocarea cu brio de vitamina D este extrem de importantă pentru un om, iar programul preconizat de dînsul cu brio poate fi considerat un program de importanţă şi siguranţă naţională.

Politician: De siguranţa naţională nu se ocupă nici copiii, nici diabeticii. Şi eu n-am văzut nici un aviz din partea organelor competente pe siguranţă naţională, nici de la SRI, nici de la SIE, nici de la SPP, care să spună că este bine să iei bani de la servicii şi să cumperi cu ei vitamine, cînd aceste vitamine le găseşti gratuit pe marginea şanţului.

Reporter: Aici daţi-mi voie să vă contrazic, deşi nu mă pricep la finanţe, dar cu permisiunea dumneavoastră daţi-mi voie să vă citez nişte soluţii viabile expuse de un mare specialist de la televizor. Acesta a spus că şi voi, liberalii, dar şi ei, de la Ciuma Roşie, sînteţi toţi o apă şi-un pămînt!

Politician: Specialistul ăsta al tău de la televizor greşeşte profund cînd ne bagă pe toţi în aceeaşi oală, în timp ce pe dinafară rămîne dezastrul sărăciei bucovinene, fără magistrală de gaz metan spre Vatra Dornei, fără finalizarea studiului de fezabilitate şi stabilirea indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Siret – Suceava – Paşcani cu patru benzi, fără studiul de fezabilitate pentru Autostrada Unirii, Iaşi – Tîrgu Mureş, pe toată lungimea, de 302 kilometri, fără modernizarea DN 2, Roman – Siret, fără modernizarea DN 29 A, Suceava – Adîncata – Dorohoi, fără modernizarea DN 17B, Vatra Dornei – Dorna Arini –  Crucea – Broşteni, pe Valea Bistriţei, şi chiar şi fără şosea de centură.

Reporter: Eu am toată nădejdea şi toată convingerea că pînă la toamnă veţi găsi un vaccin comun pentru toate aceste epidemii, fiindcă de curînd am intrat în anul mistreţului de pămînt, care aduce peste tot în lume, în afară de ţara noastră, prosperitate şi bunăstare şi pace între partide şi între popoare.

Politician: Degeaba am intrat în anul mistreţului de pămînt. Tu nu vezi că Dragnea omoară toţi mistreţii şi toţi porcii din ţară, răspîndind peste tot ciumă roşie şi pestă porcină? Tu crezi că toate astea se vindecă luînd pur şi simplu cu nesimţire banii de la servicii şi cumpărînd cu ei vitamina D? Asta referitor la pămînt. Cît despre apă, vezi şi tu dezastrul de la Apa Nova din capitală, unde şi-a băgat Ciuma Roşie coada şi a infectat-o de tot. Aşa că nu mai spune că sîntem cu toţii o apă şi-un pămînt!

Reporter: Întrerupem interviul pentru o scurtă pauză de publicitate negativă.

Politician: Şi eu în timpul ăsta ce fac?

Reporter: Vă oferim la promoţie o saltea de spumă cu memorie, să vă lungiţi peste dînsa. Această saltea vă menţine poziţia actuală de dreapta, vă păstrează memoria lui Brătianu intactă în cap şi vă oferă un somn liniştit la alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi generale. Iar înainte de culcare, vă oferim bonus o tabletă de vitamina D efervescentă, pentru vise plăcute de guvernare.

Politician: Pentru ficat aveţi ceva? Că parcă am pe cineva la ficat.

Reporter: Pentru moment pot să vă ofer ceva pentru mătreaţă la creier sau pentru gaze intestinale care ies pe gură şi vă fac respiraţia urît mirositoare cînd vorbiţi despre buget şi despre coaliţia de la guvernare.

Politician: Şi acest interviu cînd îl mai continuăm?

Reporter: După ce consultaţi medicul sau farmacistul.

Fiţi sociabili!