Virginel Iordache, senator

Virginel Iordache, senator

–        s-a născut pe 22.04.1959 în localitatea Poşta din judeţul Galaţi;

–        tata – şofer;

–        mama – membră CAP;

–        sigur la părinţi;

–        a vrut să se facă fotbalist sau inginer chimist, ca să prepare bombe;

–        a devenit profesor de fizică;

–        a fost adjunct la Inspectoratul Şcolar Suceava şi director al Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, iar în prezent este senator din partea PSD.  

Oana Şlemco: Ce aţi vrut să vă faceţi când eraţi mic?

Virginel Iordache: Ca orice copil, voiam să mă fac fotbalist. Eram talentat, spuneau unii. De fapt, am şi jucat o bucăţică de timp fotbal la un club din Tecuci, la o şcoală sportivă. Trebuie să spun că am renunţat pentru că pe vremea aia nu se făceau bani din fotbal, totul era de plăcere. Pentru a putea să te înscrii la o şcoală sportivă trebuia să ai note mari, sportul să nu îţi afecteze partea profesională. Şi mai trebuia aprobarea părinţilor, semnătura părinţilor. În prima fază am imitat semnătura lui tata, dar a aflat că mă duceam la antrenamente şi mi-a spus că trebuie să aleg între fotbal şi şcoală, pentru că două lucruri bune nu pot să fac. Şi am ales şcoala. Ăsta era visul meu cînd eram mic, mic, mic. Apoi, am vrut să mă fac inginer chimist, să prepar bombe. Lucrul acesta m-a inspirat încă din copilărie cînd era să dau foc, de fapt am şi dat foc, pe la grajdurile bunicului meu.

A fost un incendiu mare?

Nu. Din fericire s-a intervenit la timp.

Cum aţi reuşit să îi daţi foc?

Învăţasem în clasa a VII-a să prepar praful de puşcă şi am luat nişte azotat de amoniu, care se găsea atunci peste tot, pentru că era îngrăşămînt chimic, am mai pus puţin cărbune, pisînd un electrod de la o baterie de 4,5 volţi, am pus puţin sulf de la o pucioasă, cum se numeau atunci fitilele cu care se dezinfectau butoaiele de vin, şi le-am mojorat într-un mojar cu care mama făcea zahăr vanilat. Atunci nu era zahăr vanilat, se făcea din zahăr cubic sau cristalizat. Cu mojarul ăla eu am reuşit să amestec foarte bine substanţele şi probabil că am nimerit cantităţile care trebuiau şi am făcut un pic de explozie. Pe lîngă faptul că am fost la faţă puţin afumat, lucrurile astea se petreceau într-un grajd unde ţinea bunicul animalele, care a luat foc. Bunicul a văzut, mi-a aplicat o corecţie la ureche şi a stins focul.

De unde aveaţi reţeta pentru prepararea bombei?

Eram în clasa a VII-a cînd făceam chimia cu o profesoară extraordinară, care preda şi biologia. Făceam tot felul de experimente de genul acesta. Pentru a ne atrage pentru ştiinţele fizică şi chimie se recurgea la experimente extraordinare. Mai făceam un experiment care se numea reacţia vulcan, în care bicromatul de potasiu se aprindea şi ardea ca un vulcan. Evident, eu am căutat să imit. Prin anul II de facultate am vrut să îl impresionez pe tatăl meu şi am pus o bucată de sodiu mai mare în ligheanul cu apă şi îţi dai seama ce a făcut cînd a început să reacţioneze sodiul cu apa şi o bucată aşa, cît un pachet de drojdie, ce explozie a fost. Mama a ieşit afară din casă şi a întrebat dacă a explodat butelia?

Cum aţi cîştigat primii bani din viaţa dumneavoastră?

Muncind. Ne-am mutat de la Poşta, unde m-am născut, la Berheci. În satul Poşta nu era şcoală şi se învăţa comasat. Unchiul meu, Dumnezeu să îl odihnească, văzînd că am o înclinaţie către carte, l-a rugat pe tata să mă ducă de la o şcoală în care se învăţa simultan la o şcoală de centru, unde erau clase separate. Am cîştigat primii bani cînd eram prin clasa a VI-a, în satul Berheci, unde era un centru de achiziţionare a fructelor şi se pregăteau pentru export. Acolo am lucrat ca zilier. Cele mai frumoase fructe se aşezau în lădiţe mici pe care scria fructe export România şi se dădeau la export, iar cele care cădeau de la sortat se dădeau la aşa numita pulpă, care se ambala în nişte butoaie din stejar şi aceste butoaie se trimiteau la fabricile de conserve, din ele urmînd să se facă siropuri. Eu m-am angajat în clasa a VI-a la cărat butoaie. Cîştigam 25 de lei/zi. Ţin minte că prima sumă pe care am primit-o a fost 675 de lei. Era o sumă foarte mare atunci. Prin anii ’68-’69 era o sumă foarte mare. Mi-am cumpărat un stilou de 90 de lei, chinezesc, pe care îl am şi acum, şi mi-a cumpărat mama o pereche de tenişi chinezeşti şi un trening albastru cu trei dungi albe.

Cum aţi devenit profesor?

În anul 1978 am absolvit Liceul Teoretic Nr. 2, actualmente Colegiul Național  „Calistrat Hogaș” Tecuci, apoi am urmat cursurile Universității tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Tehnologie Chimică, Secția de Fizică – Chimie,  pe care am absolvit-o în anul 1984 cu media 10 la examenul de licență. M-am apucat să învăţ foarte bine la fizică şi chimie şi am devenit unul dintre cei mai buni. Suceava m-a „adoptat” în 1984, an în care am venit ca profesor de fizică la Liceul Industrial  Nr.4 (pe atunci Grupul Școlar).

Oana ŞLEMCO

Fiţi sociabili!